Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce aj...	209
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	Făt-Frumos înşelă şi înfrână calul, şi chinga o strânse mai mult decât altă dată, şi porni; când, auzi o ciocănitură groaznică. Atunci calul îi zise: – Ţine-te, stăpâne, gata, că iată se apropie Gheonoaia. Şi când venea ea, nene, dobora copacii: aşa de iute mergea; iar calul se urcă ca vântul până cam deasupra ei şi Fă...	210
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	Gheonoaia, de bucurie, ţinu masă trei zile d-a rândul şi rugă pe Făt-Frumos să-şi aleagă de soţie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca nişte zâne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta; atunci ea îi zise: – Cu calul care îl ai şi cu vitejia ta, crez că ai să izbuteşti. După trei zile, se pregătiră de dru...	211
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	Să ne odihnim puţin, stăpâne, şi mâine dis-de-dimineaţă să fim gata. A doua zi se pregătiră, ca şi când ajunsese la Gheonoaia, şi porniră. Când, auziră un urlet şi o vâjietură, cum nu mai auziseră ei până atunci! – Fii gata, stăpâne, că iată se apropie zgripsoroaica de Scorpie. Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în ...	212
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	Aicea stătură ei să se odihnească, iară calul îi zise: – Trecurăm cum trecurăm până aci, stăpâne; mai avem un hop: avem să dăm peste o primejdie mare; şi dacă ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm şi de dânsa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul unde locuieşte Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Ac...	201
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	– Să trecem, răspunse Făt-Frumos, şi Dumnezeu să se îndure de noi. Se urcară în sus şi văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe deasupra pădurii şi, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci şi dodată toa...	212
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară să locuiască de aci înai...	228
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. Luând iepurile, se întorcea ac...	209
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	Toate rugăciunile celor trei femei, precum şi ale calului, n-a fost în stare să-i potolească dorul părinţilor, care-l usca pe d-a-ntregul. În cele mai de pe urmă, calul îi zise: – Dacă nu vrei să mă asculţi, stăpâne, orice ţi se va întâmpla, să ştii că numai tu eşti de vină. Am să-ţi spui o vorbă, şi dacă vei priimi to...	220
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	Ajungând la moşia Gheonoaiei, făcu întrebări ca şi la moşia Scorpiei, şi primi asemenea răspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de în câteva zile s-au schimbat astfel locurile? Şi iarăşi supărat, plecă cu barba albă până la brâu, simţind că îi cam tremurau picioarele, şi ajunse la împărăţia tătâne-său. Aici alţi oameni,...	248
Petre Ispirescu	Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte	O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiţă, şi căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână. Iar eu încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa.	34
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert. Poveşti de Petre Ispirescu - Aleodor împărat Când, tocmai, la vreme de bătrâneţe, iată că se îndu...	211
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Un lucru numai am să-ţi spui: Vezi tu muntele acela de colo, să nu te ducă păcatele să vânezi p-acolo, că este nevoie de cap. Acel munte este moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop: şi cine calcă pe moşia lui, nu scapă nepedepsit. Acestea zicând, căscă gura de trei ori şi-şi dete sufletul. Se duse...	226
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Pocitania pământului îi zise: – Toţi nelegiuiţii ce-mi calcă hotarul cad în robia mea. – Mai întâi trebuie să ştii, îi răspunse Aleodor, că din nebăgare de seamă şi fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău, şi n-am nici un gând rău asupră-ţi. – Eu te socoteam mai altfel; dară văz că ai de gând să-ţi ceri iertăciune ...	215
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Mai ştia iară că de omul dracului, să dai şi să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina. Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop ştia că, deoarece Aleodor i-a făgăduit, apoi are să-şi ţie cuvântul, ca unul ce era om de omenie, şi-i ...	221
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Aleodor îl ascultă, căci era băiat viteaz şi de treabă, şi îi legă aripa. Când era să plece, corbul îi zise: – Ţine peniţa asta, voinicule, şi când vei gândi la mine, eu voi fi la tine. Luă peniţa Aleodor, şi-şi cătă de drum. Dară nu făcu ca la o sută de paşi şi iată că dete peste un tăune. Când se gătea a-l strivi cu ...	215
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Pentru asta vă plătesc eu simbrie? Pentru asta vă am eu la mine pe procopseală? Slujitorii dădeau din colţ în colţ şi nu ştiau ce să răspundă. În cele de pe urmă, chemă pe Aleodor şi-l duse înaintea împăratului. – Ce vrei, flăcăule, îi zise împăratul, şi ce aştepţi la poarta curţilor mele? – Ce să voi, mărite împărate,...	201
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Iară dacă se învoiră, el rămase într-un neastâmpăr ce-l chinuia mai cumplit decât moartea. El se gândea şi se răzgândea cum să se ascunză mai bine. Vezi că era vorba de capul lui, iară nu de altceva. Şi tot mergând pe gânduri şi tot plănuind, iată că-şi aduse aminte de ştiucă. Scoase solzul, se uită şi gândi la stăpâna...	202
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Pasămite, ocheanul ei era năzdrăvan. – Ieşi d-acolo, hoţomanule, îi zise ea râzând. Ce mi te-ai posmăgit aşa? Din coşcogeamite omul te-ai făcut un cosac şi mi te-ai ascuns în fundul mării. N-avu încotro şi trebui să iasă. Ea şi zise împăratului: – Mi se pare, tată, că flăcăul ăsta mi-a venit de hac. Şi mult e nurliu şi...	202
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Şi zărindu-l în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul, şi-i zise: – Ghidi, ghidi, tâlharule ce eşti! Dă-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai făcut aşa pitcoace de pasăre? Nici în rai nu scapi de mine! Se dete jos, că n-avea ce face. Împăratul începu a se minuna şi el de isteţimea lui Aleodor ş...	202
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Te simt că eşti p-aci pe-aproape, dară nu te văz. Tu m-ai biruit, a ta să fiu. Dacă auzi el că este biruită, se dete binişor jos din coada ei şi se arătă. Împăratul n-avu nici el ce mai zice, şi îi dete fata. Când plecară, îi petrecu cu mare cinste şi alai, până afară din împărăţia lui. Pe drum, ei stătură să facă popa...	208
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Fata, când văzu pe acea iazmă, se cutremură de scârbă şi nu voia să rămâie la dânsul o dată cu capul. Slutul se dete pe lângă fată şi începu s-o linguşească cu vorbe mierloitoare şi să se ia cu binele pe lângă dânsa. Dară fata îi zise: – Piei de dinaintea mea, satano, că te trimit la mumă-ta, Iadul, care te-a vărsat pe...	233
Petre Ispirescu	Aleodor împărat	Iară eu încălecai p-o şea şi v-o spusei dumneavoastră aşa.	10
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. Poveşti de Petre Isp...	218
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Dacă văzură şi văzură că nimic nu-i este pe plac, fata cea mare îşi luă inima în dinţi şi-l întrebă într-o zi la masă, că de ce este supărat: – Au purtarea noastră nu-ţi place? îi zise ea. Au supuşii măriei tale sunt răi şi arţăgoşi de-ţi pricinuiesc atâta mâhnire? Spune şi nouă, tată, cine este vipera aceea care nu-ţi...	222
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	– Oricum, tată, spune-ne şi nouă, că doară nu s-o face gaură în cer, dacă vom şti şi noi ce lucru te amăraşte. Dacă văzu împăratul că-l înteţesc fetele cu rugăciunile, zise: – Iată, copilele mele de ce sunt tot trist. Voi ştiţi că nimeni nu s-a putut atinge de împărăţia mea, cât am fost tânăr, fără să-şi capete alageau...	207
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	– Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. Cine ştie ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpătâi, cât hău! – Tot ce ştiu, tată, şi mă făgăduiesc, este că nu te-oi da de ruşine. – Dacă este aşa, pregăteşte-te şi te du. Când auzi fata că tată-său îi dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie...	211
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Şi dacă n-ar fi stat mai încolo să-şi aştepte boierii şi carăle cu merinde, acestea s-ar fi pierdut, fiindcă nu puteau să se ţină după dânsa. Împăratul îi ieşi pe de altă parte înainte, mai la marginea împărăţiei, fără să ştie ea; aşeză îndată un pod de aramă, se făcu un lup şi se ascunse sub pod. Când era să treacă fi...	207
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Nu trecu mult şi se ceru şi fata cea mijlocie să se ducă şi dânsa; şi se lega că ea îşi va pune puterile cum să-şi sfârşească cu bine slujba ce lua asupră-şi. După multe rugăciuni şi făgăduieli, se înduplecă tată-său şi o lăsă şi pe dânsa să se ducă; dară păţi şi ea ca soru-sa cea mare, şi întâmpinând-o tată-său, când ...	213
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Şi se cerca în tot felul să-i taie pofta de plecare, dar în zadar. – Pentru dragostea ta, tată, mai zise ea, voi face pe dracul în patru, numai să izbutesc; însă dacă Dumnezeu îmi va sta împotrivă, mă voi întoarce iarăşi la tine, şi fără să mă ruşinez. Se mai împotrivi tată-său, se mai codi; dară fiie-sa îl birui cu ru...	202
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	În cele mai de pe urmă dete şi peste calul tatălui său din tinereţe, răpciugos, bubos şi zăcând pe coaste. Cum îl văzu, se uita la el cu milă şi parcă nu se îndura să se depărteze de dânsul. Calul, dacă văzu aşa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiţi aşa de galeş la mine. Ce pui de ...	204
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Calul era năzdrăvan. Fata împăratului îngriji de cal tocmai precum îi zise el. La a zecea zi, unde se scutură odată calul, şi se făcu frumos, gras ca un pepene şi sprinten ca o căprioară. Apoi, uitându-se vesel la fata împăratului, zise: – Să-ţi dea Dumnezeu noroc şi izbândă, stăpâna mea, că m-ai îngrijit şi m-ai făcut...	201
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	– Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. Toate ca toate, numai poveţele ce ţi-am dat să nu le uiţi niciodată. Şi la orice nevoie mintea ta să fie pironită la Dumnezeu, de unde ne vine tot binele şi tot ajutorul. După ce se făgădui că aşa va face, fata porni. Ca şi celelalte fete, tată-său dete pe de altă parte şi-i ieş...	206
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Ea trecu podul mândră ca un voinic. Tată-său se miră de vitejia ei şi, dând pe de altă parte, ieşi mult înaintea ei, aşeză un pod de argint, se făcu un leu şi acolo o aştepta. Calul spuse fetei peste ce o să dea şi o învăţă cum să facă să scape şi de astă ispită. Cum ajunse fata la podul de argint, unde îi ieşi leul în...	313
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Dară la toate astea calul o îmbărbăta şi-i da ghes să meargă înainte şi să-şi cate de drum. El îi spunea că voinicii nu se uită la d-alde astea, decât după ce duc trebile la capăt bun. Îi mai spuse că are să mai dea de o cursă pe care io întindea tată-său, şi o şi învăţă cum să facă să iasă şi de astă dată biruitoare. ...	231
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om. Fetei nu-i venea să crează ochilor când văzu pe tată-său înaintea ...	231
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Iar cellalt zise şi el: – Făt-Frumos, Făt-Frumos, vino de mă scapă pe mine de idolul ăsta de vrăjmaş, şi-ţi voi da un telegar fără splină, care se numeşte Galben-de-soare. Fata întrebă pe cal, pe care din amândoi să scape; iară calul îi zise să scape pe cel ce-i făgăduise să-i dea pe Galben-de-soare, că este un cal mai...	230
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Fiul său zicea că o dată cu capul nu putea el crede una ca asta, fiindcă nu se putea ca o mână femeiască să răsucească paloşul aşa de bine cum făcea Făt-Frumos. Atunci muma zmeului zise că are să facă cercare. Pentru aceasta puse seara la capul fiecăruia din ei câte un mănunchi de flori: la care se vor veşteji florile,...	248
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Apoi hotărâră să mai facă o încercare. După ce-şi dară bună dimineaţa, după obicei, zmeul luă pe fată şi merseră în grădină. Aci, zmeul îi arătă toate felurile de flori ce avea, şi o îmbia şi pe dânsa să le miroase. Fata împăratului îşi aduse aminte de poveţele calului şi, cunoscând viclenia, zise cam răstit că de ce l...	218
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Apoi spuse zmeului şi mumei sale că a doua zi vrea să plece. Când auzi muma zmeului ce fel de armă îşi alese, se da de ceasul morţii că nu putea descoperi adevărul. Ea spuse fiului său că, deşi pare că este băiat după apucăturile lui, dară este fată, şi încă de cele mai prefăcute. Dacă văzu că n-are încotro, merseră la...	216
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	– Încrede-te, stăpână, zise Galben-de-soare, căci voi fi mândru să încalece pe mine o vitează ca tine, şi apoi mă voi sili ca să nu mai simţi lipsa fratelui meu, fiindcă voi să-l scutesc şi pe dânsul, sărmanul, că e bătrân, de necazurile şi primejdiile călătoriei ce vei să faci, pentru că, trebuie să ştii, peste multe ...	204
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Ceilalţi fii de împăraţi cari slujeau acolo îi ieşiră înainte şi o întâmpinară. Ei nu se puteau dezlipi de dânsa, căci şi vorba-i şi faţa îi erau cu lipici. A doua zi se înfăţişă la împăratul şi spuse pentru ce a venit. Împăratul nu mai putea de bucurie că-i sosise aşa voinic chipeş şi drăgălaş. Îi plăceau prea mult ră...	204
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Cum se întâlniră aceştia cu ceilalţi fii de împăraţi, le spuseră că au fost la masă la fiul de împărat venit de curând, că au mâncat cum nici împăratul nu mănâncă şi că bucatele au fost gătite de dânsul. Atunci toţi fiii de împăraţi se alegară de dânsa să le gătească într-o zi ea bucatele. Şi iată că tocmai în ziua ace...	218
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	După ce ceru şi văzu cosiţa de păr, îi zise: – Poruncă împărătească să ştii că ai să-mi aduci pe stăpâna acestei cosiţe; căci de nu, unde-ţi stau talpele îţi va sta şi capul. Biata fată de împărat se cercă să zică şi ea ceva, dară împăratul îi tăiă cuvântul. Apoi se duse de spuse calului cele ce se întâmplară. Calul îi...	212
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Cum se gătiră corăbiile, le încărcară cu marfă şi fata de împărat împreună cu Galben-de-soare intră în cea mai frumoasă şi plecară. Nici vânturi, nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă şi, după o călătorie de câteva săptămâni, ajunseră la smârcurile mărilor. Acolo stătură. Fata împăratului şi cu Galben-de-s...	306
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Ajunseră cu norocire la ţărm, când, ce să vezi! drăcoaica de muma zmeului, cum auzi de la roabe că pe Ileana Simziana o furase un neguţător şi fugea cu dânsa cu corăbiile, se luă după ei; şi ajungând la ţărm, o văzură venind după dânşii ca o leoaică, cu o falcă în cer şi una în pământ şi aruncând văpaie din gura ei ca ...	206
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Îndată se făcu o pădure mare şi deasă, de nu putea să treacă prin ea nici pui de fiară. Muma zmeului roase din copaci, se agăţă de ramure, sări din vârf în vârf, se strecură, şi tot după dânşii, alergând ca un vârtej! Dacă văzură că şi de astă dată îmblă să-i ajungă, fata împăratului întrebă iară pe cal ce să facă, şi ...	236
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	După ce se uitară la stârvul zmeoaicei şi făcură haz de dânsul, îl lăsară corbilor şi porniră mai departe şi merseră şi merseră, până ce ajunse la curtea împărătească. Ajungând, se înfăţişă la împăratul; acesta priimi cu multă cinste pe Ileana Simziana. El nu mai putea de bucurie, şi se îndrăgosti de dânsa de cum o văz...	203
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Ai la curtea măriei-tale atâţi viteji fii de împăraţi; şi fiindcă toţi te ţin de om drept şi cu frica lui Dumnezeu, eu socotesc că ar fi cu dreptul ca să dai la altul această slujbă. Ce mă ştiu eu face, şi de unde să-ţi aduc eu herghelia ce-mi porunceşti? – Nu ştiu eu. Din pământ, din iarbă verde, să te duci să-mi aduc...	227
Petre Ispirescu	Ileana Simziana	Auzind zmeul aceasta, se făcu foc şi pară de mânie, se turbură de necaz şi nu mai vedea înaintea ochilor. Apoi, după ce înţelese că are a face tocmai cu răpitorul iubitei sale, îşi pierdu cumpătul de supărare şi amărăciune; şi răcnind ca un leu, se luă la luptă cu fata împăratului, care îşi ţinea firea şi pe care o îmb...	113
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l fac...	205
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Împăratul se bucură cât un lucru mare când auzi de la fetele lui cele mai mari cât îl iubesc. El socoti că altfel de iubire nu poate să fie decât cea dulce ca mierea şi ca zahărul. Şi uitându-se şi la fata cea mai mică, ce sta mai deoparte şi cu sfială, o întreabă şi pe dânsa: – Cum mă iubeşti tu, fata mea? – Ca sarea ...	210
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Să te duci de la mine cu sarea ta cu tot! Când auzi fata cea mică a împăratului urgia tatălui său, ce cădea pe capul ei, intră în fundul pământului de mâhnire căci se supărase tată-său şi, încumetându-se, zise: – Să mă ierţi, tată, că eu n-am vrut să te supăr. Eu am socotit cu mintea mea că dragostea ce am către tine e...	235
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Tocmai atunci ieşise ajutoarea chelăresei şi ar fi voit să bage pe alta. Se uită la dânsa chelăreasa, cu ochii pătrunzători, şi i se păru a fi bună să o ia pe dânsa în slujbă. Fata de împărat mai fu întrebată că ce simbrie cere, şi ea răspunse că nu cere nicio simbrie, fără decât să slujească o bucată de vreme şi dacă ...	211
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Unde să stea ea la vorbă deşartă, sau cu streinii carii veneau să-şi ia tainurile şi merticurile? Unde să iasă din gura ei vreo vorbă fără cumpăt, ori să asculte de la cineva vreo asemenea vorbă, că se ruşina şi găsea ea cuvinte destul de cuviincioase cu care să închiză şi gura cea mai farfara. Ea nu sta la taifas cu s...	203
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Din toate cuvintele cele înţelepte ce ieşeau din gura ei plăcu împărătesei mai mult decât orice. Ce să întindem vorbă multă? Ajunsese să fie nedespărţită de împărăteasă. O iubea împărăteasa ca pe copilul ei. Se mira şi împăratul de atâta alipire a împărătesei către această fată. Acest împărat avea un fecior singur la p...	232
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Într-un după-prânz, după ce se făcuse mai bine, când sta de vorbă cu mă-sa, el îi zise: – Ştii ce, mamă, mie mi-ar fi voia să mă însor. – Bine, măicuţă, bine. Mai bine de tânăr, decât să intri în valurile lumii. Să-ţi caute maica o fată bună de împărat, şi dc neam, şi de treabă. – Ea e găsită, mamă. -Şi cine este? O şt...	214
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Logodiră deci împăratul şi împărăteasa pe fiul lor cu fata din casă a împărătesei şi hotărâră şi nunta. Când începură a face poftirile la nuntă, logodnica fiului de împărat se ruga cu cerul, cu pământul ca la nuntă să poftească şi pe împăratul cutare, pe tatăl ei adică; se feri însă d-a spune cuiva că este fata acelui ...	219
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Împăratul cel poftit, adică tatăl miresei, mânca şi nu prea. Încă de când venise, el se tot uita la mireasă şi pare că-i zicea inima ceva, dară nu-i venea să crează ochilor. Pasămite, el îşi semuia copila, şi neputându-şi da seamă de cum ajunsese ea să se mărite după un fecior de împărat, nu cuteză să zică nimănui nimi...	209
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Rabdă ce rabdă; de ruşine lua el câteodată şi din bucatele ce i se aduceau, ca să nu se facă de râs între meseni, dar încolo nimic. În cele din urmă, nu se mai putu opri, şi ridicându-se în sus, zise cu glas mare: – Bine, împărate, m-ai chemat la nunta fiului tău ca să-ţi baţi joc de mine? – Vai de mine, măria-ta! Cum ...	208
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Atunci se ridică mireasa în sus şi zise împăratului socru: – Eu am gătit bucatele pentru împăratul ce s-a supărat, şi iată pentru ce am făcut-o: Acest împărat este tată-meu. Noi eram trei surori în casa părintească. Tata ne-a întrebat într-o zi cum îl iubim noi. Surorile mele cel mai mari, una îi răspunse că îl iubeşte...	213
Petre Ispirescu	Sarea în bucate	Tatăl fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul ştiu că se veselea şi se mândrea că a dobândit o aşa noră, şi de viţă bună, şi înţeleaptă şi harnică. Eram şi eu la nuntă împreună cu cheleşul acela care se tupilează printre d-voastră, cinstiţi boieri. Multe ciolane, doamne, mai căzură de la acea masă, şi, care cum căd...	94
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ...	204
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Doresc prea mult să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m-a ţinut atâta sumă de bani şi de aceea, iată, mă înduplec şi te las ca să pândeşti, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbuteşti. Atunci fiul împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea şi ziua se odihnea; iară când fu într-o d...	206
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Tată-său, deznădăjduit, pusese în gând să-l taie; dar fiul său cel mic, Prâslea, veni cu rugăciune către tată-său, şi-i zise: – Tată, atâţia ani l-ai ţinut, ai suferit atâtea necazuri după urma acestui pom, mai lasă-l, rogu-te, şi anul acesta, să-mi încerc şi eu norocul. – Fugi d-aci, nesocotitule, zise împăratul. Fraţ...	217
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	– Du-te, zise împăratul; dară negreşit că şi tu ai să te întorci ruşinat ca şi fraţii tăi cei mai mari. – Pentru mine n-are să fie aşa mare ruşine, zise el; fiindcă nu numai că sunt mai mic, dară nici nu mă leg ca să prinz pe tâlhari, ci numai o cercare să fac. Cum veni seara, se duse, îşi luă cărţi de cetit, două ţepu...	276
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată. – Acum, zise Prâslea, să căutăm şi pe hoţ. Dară împăratul, mulţumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să ştie de hoţi. Fiul său însă nu se lăsa cu una cu două, ci, arătând împăratului dâra...	208
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Le aşezară, şi se lăsă fratele cel mare. – Dară, zise el, când voi scutura frânghia, să mă scoateţi afară. Aşa şi făcură. După fratele cel mare se coborî cel mijlociu şi făcu şi el ca cel dintâi, atâta numai că se lăsă ceva mai în jos. – Acum e rândul meu să mă las în prăpastie, zise Prâslea, văzând că fraţii cei mari ...	221
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Deocamdată îi cam fu frică, dară, îmbărbătându-se, apucă pe un drum şi merse până dete de nişte palaturi cu totul şi cu totul de aramă. Nevăzând nici pui de om pe care să-l întrebe câte ceva, intră în palat, ca să vază cine locuia acolo. În pragul uşei îl întâmpină o fată frumuşică, care zise: – Mulţumesc lui Dumnezeu ...	204
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	– Ei sunt în adevăr voinici, adăogă ea, însă cu vrerea lui Dumnezeu poate îi vei birui. Dară până una alta ascunde-te, vai de mine! undeva, să nu dea zmeul peste tine în casa lui, că e năbădăios şi se face leu-paraleu. Acum e timpul când are să vină la prânz, şi are obicei de aruncă buzduganul cale de un conac şi loveş...	207
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	În buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă să ne luptăm? – Ba în luptă, că e mai dreaptă, răspunse Prâslea. Atunci se apucară la trântă, şi se luptară şi se luptară, până când zmeul băgă pe Prâslea în pământ până la glezne; iar Prâslea se opinti o dată, aduse pe zmeu şi, trântindu-l, îl băgă în pământ...	203
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	– Deşi e mai puternic, zise fata, decât fraţii lui pe care i-ai omorât, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi mai ales că e şi cam bolnav din lovitura ce i-ai dat cu săgeata când a vrut să fure merele, nădăjduiesc că-i vei veni de hac. O săptămână întreagă se desfătară împreună cu amândouă fetele, şi Prâslea odihnindu-se de ...	210
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Cum ai vrut, venit-ai; dară nu te vei mai duce cum vei voi. – Cu ajutorul lui Dumnezeu, îi răspunse Prâslea, am eu ac şi de cojocul tău. Atunci se învoiră să se ia la luptă dreaptă, şi se luptară şi se luptară, zi de vară până seara; iară când fu pe la nămiez, se făcură amândoi două focuri şi aşa se băteau; un corb îns...	214
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	– Să-ţi auză Dumnezeu vorba, voinice, şi să-ţi împlinească gândul! îi răspunse ea. Fata de împărat dete apă lui Prâslea de bău şi prinse mai multă putere; atunci strânse pe zmeu în braţe, îl ridică în sus şi, când îl lăsă jos, îl băgă până în genunchi în pământ; se opinti şi zmeul, ridică şi el în sus pe Prâslea şi, lă...	206
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Ea, cum ajunse sus, arătă un răvăşel ce-i dase Prâslea, în care scria că are să ia de bărbat pe frate-său cel mai mare. Bucuria fetei fu nespusă când se văzu iară pe lumea unde se născuse. Lăsară din nou frânghia şi scoase şi pe fata cea mijlocie, cu mărul ei cel de argint şi cu o altă scrisoare, în care o hotăra Prâsl...	211
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Prâslea, care şedea doparte, văzu piatra care căzuse cu zgomot, mulţumi lui Dumnezeu că i-a scăpat zilele şi se gândea ce să facă ca să iasă afară. Pre când se gândea şi se plângea dânsul, auzi un ţipăt şi o văietare care îi împlu inima de jale; se uită împregiur şi văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci şi se ...	222
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Ea ceru ca numaidecât să-i spuie. În cele mai de pe urmă, îi ziseră puii: – Dacă ţi l-om arăta, mamă, ne făgăduieşti că nu-i vei face nimic? – Vă făgăduiesc, dragii mei. Atunci ei îl scoaseră din pană şi îl arătară; iară ea, de bucurie, îl strânse în braţe şi cât p-aci era să-l înghiţă, dacă nu l-ar fi acoperit puii. –...	221
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	După ce ajunseră deasupra şi văzu că Prâslea nu putea să îmble, îi zise zgripsoroaica: – Dacă nu era binele ce mi-ai făcut şi rugăciunea puilor mei, mai că te mâncam. Eu am simţit că carnea care mi-ai dat în urmă era mai dulce decât cea de mai înainte, şi n-am înghiţit-o; rău ai făcut de mi-ai dat-o. Apoi o dete afară ...	218
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş. Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul d...	209
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	– Dacă nu-ţi voi da furca de azi în trei zile, răspunse Prâslea, să-mi faci ce vei voi. Atunci se învoiră a-i da o odaie să lucreze numai Prâslea singur, şi pe fiecare noapte să-i dea câte o trăistuţă de alune şi câte un pahar de vin bun. Argintarul îi ducea grija, fiindcă, ascultând pe la uşe, n-auzea alt decât cum sp...	241
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Argintarul, ca şi de-lalt rând, se întoarse acasă trist; despreţui ca şi întâia oară pe Prâslea, care îl întrebase şi de astă dată; iară dacă se înţeleseră la cuvinte, se învoiră şi lucrul se şi săvârşi cu bine. Când văzu argintarul cloşca cloncănind şi puii piuind, cu totul şi cu totul de aur şi ciugulind mei tot de a...	208
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Cum îl văzu fata, îl şi cunoscu. Ea nu putu să-şi ţie lacrămile care o podidiseră, de bucurie mare ce avu, şi zise împăratului: – Tată, acesta este viteazul care ne-a scăpat din mâna zmeilor. Şi, dând în genunche, îi sărută mâinile şi pe faţă şi pe dos. Luându-i seama bine împăratul, îl cunoscu şi dânsul, măcar că foar...	236
Petre Ispirescu	Prâslea cel voinic şi merele de aur	Iară dacă îngropară pe fraţii cei mai mari, făcură nuntă mare şi Prâslea luă pe fata cea mică. Toată împărăţia s-a bucurat că le-a adus Dumnezeu sănătos pe fiul cel mai mic al împăratului şi se mândrea, fălindu-se, de vitejiile ce făcuse el; iară după moartea tătâne-său se sui el în scaunul împărăţiei, şi împărăţi în p...	102
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de ...	275
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	Cu aceşti voinici se întovărăşi şi un om verde, pui de român, ştii colea, care auzise de făgăduinţa împăratului şi venise să-şi încerce şi el norocul. Porniră, deci, cu toţii, îşi aleseră un loc aproape de groapă şi se puseră la pândă. Pândiră o zi, pândiră două, pândiră mai multe zile, şi nu se întâmplă nimic. Iară câ...	203
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	Atunci un sânge negru lasă din ea, fiară spurcată, şi curse, şi curse, până ce stinse şi foc şi tot. Acum ce să facă viteazul nostru, ca să nu găsească focul stins, când s-or deştepta tovarăşii lui, căci legătura lor era ca să omoare pe acela care va lăsa să se stingă focul. S-apucă mai întâi şi scoase limbile din cape...	206
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, ...	204
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	După aceea aşezară şi un cazan pe foc cu apă şi se găteau să-l fiarbă ca să-l mănânce. Dară tocmai când era să-l arunce în căldare, un zgomot se auzi nu departe de peştera aceea, toţi ieşiră, şi lăsară pe un bătrân de ai lor ca să facă astă treabă. Cum se văzu viteazul nostru singur numai cu unchiaşul, îi puse gând rău...	217
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	– Lungă da, vericule, răspunse viteazul. Şi se umfla din foale ca să aprinză focul. Ei se sculară, apoi începură a se-ntinde şi a căsca, dară se cutremurară când văzură namila de lighioană lângă dânşii şi un lac de sânge cât pe colo. Zgâiră ochii şi cu mare mirare băgară de seamă că capetele balaurului lipsesc, iară vi...	214
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	Apoi merse la împăratul cu capetele şi i le arătă, fălindu-se că el a făcut izbânda. Iară împăratul dacă văzu că se înfăţişează bucătarul curţii cu izbândă, făcu o masă mare, ca să-l logodească cu fie-sa, şi pusese în gând să facă o nuntă, unde să cheme pe toţi împăraţii. Ţiganul arăta la toată lumea hainele sale pe ca...	207
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	Atunci căutară şi la nici unul din capete nu găsiră limbă, iară mesenii înmărmuriră, căci nu ştiau ce va să zică asta. Ţiganul, care o sfeclise de tot, şi care se căia de ce n-a căutat capetele în gură, mai nainte de a le aduce la împăratul, strigă: – Daţi-l afară că e un smintit şi nu ştie ce vorbeşte. Împăratul însă ...	250
Petre Ispirescu	Balaurul cel cu şapte capete	Ei o luară la fugă prin smârcuri, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, până ce s-a prăpădit şi ţigan şi tot. În urmă pregătindu-se lucrurile, după câteva zile făcu nuntă mare, şi luă românaşul nostru pe fata împăratului de soţie, şi ţinu veselie mare şi nemaipomenită mai multe săptămâni, puindu-l şi în scaunul împără...	101
Petre Ispirescu	Broasca ţestoasă cea fermecată	A fost odată un împărat, şi el avea trei feciori. Când le-a venit şi lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul: Poveşti de Petre Ispirescu - Broasca ţestoasă cea fermecată – Dragii mei copii, v-aţi făcut mari; mergeţi de vă căutaţi ursitele, ca să intraţi şi voi în rândul oamenilor. – Vorbele tale, tată, sunt pentr...	203
Petre Ispirescu	Broasca ţestoasă cea fermecată	Luă şi dânsul nişte haine, numai să nu zică nescine că nu s-a gătit, şi de cheltuială ce pe apă nu curge, şi plecă şi el, ştii, cam în dorul lelii. Dară unde să se ducă? Nici el, iacă, nu ştia. Mişca şi el picioarele a lene, unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă, apucă pe o cărare ce întâlni în cale, şi ...	230
Petre Ispirescu	Broasca ţestoasă cea fermecată	El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâş...	248
Petre Ispirescu	Broasca ţestoasă cea fermecată	Tocmai când voi să se scoale şi să plece spre a merge să-şi încerce şi el norocul, iată că broasca mai ţâşni o dată, iar el îşi aruncă ochii la dânsa mai cu băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaştei, şi simţi un nu ştiu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. Şezu iarăşi jos. Ar fi voit să plece, dară ...	210
Petre Ispirescu	Broasca ţestoasă cea fermecată	Broasca se dete de trei ori peste cap şi se făcu o zână gingaşe, şi plăpândă, şi frumoasă; cum nu se mai afla sub soare. Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă. Dară se opri, şi nu făcu nici o mişcare, ca să nu supere ori să îndărătnicească pe zâna a veni după el, căci simţi că, de aci înainte, ...	202
Petre Ispirescu	Broasca ţestoasă cea fermecată	Dacă ajunse şi găsi pe toţi ai lor adunaţi la tatăl său, începu să le povestească şiretenia celor ce i se întâmplase. Când ajunse să le spuie că a zis broaştei:"Tu să fii logodnica mea", toţi se umflară de râs deodată şi începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri şi cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine ...	208
Petre Ispirescu	Broasca ţestoasă cea fermecată	Fiecare îşi adusese zestre însemnată: robi, cai, căruţe ferecate; şi le priimise împăratul cum se cuvine împăraţilor şi fiilor de împăraţi. Ei, dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăşi despre broasca fratelui lor celui mai mic, şi începură împreună cu logodnicele lor a grăi despre dânsul cam în dodii. Îi ţinură ...	212
Petre Ispirescu	Broasca ţestoasă cea fermecată	Dară blestematele de farmece ne-a acoperit palaturile cu apa aceasta murdară, împărăţia ne-a fost răpit-o duşmanii, şi pe mine m-a făcut precum m-ai văzut. Vorbele ei mieroase, viersul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă, nu altceva, zăpăcise oarecum pe bietul fecior de împărat, dară, ţiindu-şi firea şi nepierzându...	211

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.