Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	În curând te vei convinge de asta. – Tată… – Ştiu… E o povară prea grea pentru un copil. Dar nici nu bănuieşti cât de puternic eşti. Te vei descurca… – Mă voi descurca, tată. – Găseşte torbiţa. Găseşte şi stârpeşte din grădina oamenilor cu ochii de gheaţă Floarea Minciunii. În tulpina acelei flori stă ascuns Balaurul M...	203
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Văzu steluţele strălucind sub tavan. Pipăi podeaua, pereţii, coloanele vişinii, dar nu găsi nimic. Îşi pierdu curajul. Deodată auzi un foşnet şi văzu că sala se umple de păsări. Păsări mari, albe, cu aripile frânte. Păsările încercau să zboare. Zburau în tăcere până sub tavan, se loveau de pereţi şi cădeau nemişcate pe...	213
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Locul pe care stătuse pasărea rămase luminat. Ştefăniţă observă în podea o adâncitură. Scotoci şi scoase de acolo o torbiţă. Era torbiţa tatălui său. Tata îl ajutase să o găsească. Îşi turnă în palmă câteva seminţe roze. Îşi aminti de vorbele lui din ziua când plecase ca să nu mai revină. – "Priveşte aceste semincioare...	202
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Aceasta e uşa spre grădina în care creşte Floarea… Va trebui să găsim cheia… Cheia însă se află în buzunarul celui mai important Căpcăun. I-o vom lua. Ce zici? Încercăm? – Căpcăun? Se miră Ştefăniţă. Credeam că sunt oameni cu ochii de gheaţă. – Aşa e… Oamenii cu ochii de gheaţă sunt însă cei mai adevăraţi căpcăuni. Se ...	134
Emilia Plugaru	Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer	O picătură de cer căzu pe pământ şi pe locul unde căzu răsări o floricică albastră, albastră – ca cerul. Soarele o încălzea, o mângâia, floricica era fericită, îi plăcea totul în jur doar că de la un timp i se făcu sete. Aştepta cu nerăbdare să vină ploaia, dar cerul rămânea limpede şi biata floricică se sufoca de arşi...	212
Emilia Plugaru	Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer	– Ce mai aştepţi? îi ordonă soarele. Porneşte spre mare! Adu-ţi fraţii de îndată, altfel acolo jos vor arde, se vor prăpădi toate florile! – Eh, oftă nouraşul, luând cursul spre miază-zi, dacă nimeni nu le ajută până ne întoarcem, bietele flori numaidecât se vor ofili… Spre seară, pe trotuar, nu departe de floricica al...	202
Emilia Plugaru	Fetiţa cu fundiţe desprinse din cer	alergă fetiţa spre flori. Iată cine are nevoie de ajutor! În timp ce noi irosim apa – ele se usucă de sete. Cum doriţi, eu plec după stropitoare! Fetiţa reveni şi udă toate floricelele. Văzând-o atât de vrednică, de bună la inimă, cerul îi dărui o pereche de fundiţe albastre iar soarele îi auri părul. De atunci toată l...	84
Emilia Plugaru	Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi	– Priviţi ce ghetuţe nou-nouţe am! se laudă Mihăiţă colegilor săi. De firmă! Costă o grămadă de bani! Apoi… ca să-şi convingă prietenii că ghetuţele într-adevăr sunt de firmă – izbeşte cu piciorul mai întâi în peretele şcolii, apoi în gardul vecin. Ghetele icnesc, dar nu se împotrivesc. La drept vorbind e voia stăpânul...	204
Emilia Plugaru	Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi	– Nu ştiu, eu una nu vreau să stau prea aproape de ele. Fereşte-te. Vecinele astea ieftine mă enervează. Se vede că mama băiatului e o sărăntoacă dacă nu a fost în stare să-i cumpere copilului nişte ghetuţe acătării. – Ai dreptate… Totuşi n-ar trebui să o judecăm. Însă dacă doreşti hai să stăm un pic mai departe. Şi gh...	205
Emilia Plugaru	Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi	Ne va da unui alt copil. Suntem încă destul de frumoase ca să ne poarte cineva, nu crezi? – Ha! Ha! Ha! râd pe înfundate ghetuţele albe. Astea se cred frumoase? Ce lipsă de modestie, ce impertinenţă… Ar mai fi stat la taclale, dar sună clopoţelul. Mihăiţă sare din bancă, ziua de şcoală a luat sfârşit. Afară plouă, pest...	205
Emilia Plugaru	Ghetuţele vechi şi ghetuţele noi	Atâţia copii sărmani nu au ce purta în picioare… Le voi da băieţelului vecinei mele. Se va bucura nespus. Ghetuţele albe în sfârşit sunt mulţumite. Au ferma convingere că datorită noului stăpân le aşteaptă o viaţă lungă şi lipsită de griji.	41
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	Tiţ e o cârtiţă. Tiţa e prietena lui. Tiţ cu Tiţa locuiesc împreună într-o casă frumoasă de la marginea câmpiei. Poveşti de Emilia Plugaru - Blestemul Comorii Au o grădină îngrijită, hambarele sunt mereu pline, nu duc grija zilei de mâine, de aceea nu prea le pasă, ba chiar nici nu vor să audă de vecini. Cel mai apropi...	202
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	Aici e casa noastră! Şi Chiţ se retrage, căci pe câmpie e prea cald – Asta e… intervine bursucul. Nu avem unde ne duce… Nimeni nu ne-aşteaptă cu colacii în coadă… Trebuie să găsim comoara! Să dezlegăm blestemul. – Comoara?! Şopteşte găinuşa. Eu una nu mai cred în comori. E doar o legendă. O poveste… – Ba nu, se ridică ...	206
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	Toţi îl privesc dojenitor pe Tiţ. Lui Tiţ nu-i pasă însă. Nu-i pasă de şoricei, nu-i pasă de iepuraşi, un singur lucru îl preocupă – e secetă şi dacă aceasta va dura, într-o bună zi ar putea să moară de foame. Aşa ceva nu va permite să se întâmple… Câmpia fierbe de căldură şi liniştea care se lasă e apăsătoare. Fiecare...	206
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	Şi nici unul nu e convins că dacă ar găsi-o, ar împărţi-o fără regrete cu prietenii săi. – La treabă! Primul îşi ia lopăţica bursucul şi începe să sape. Cârtiţa şi cârtiţoiul sunt cei mai buni săpători. Muncesc cu râvnă şi speră să dea primii de comoară. Iepuraşul şi găinuşa abia de zgreapşănă pământul. – Uită-te la el...	206
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	Nu am căutat bine. Să mai încercăm… Dar nici de astă dată nu au parte de noroc. În schimb, în loc de comoară, în magazia urecheatului dau de o moviliţă de morcovi adevăraţi. – Să-i luăm, zice Tiţ. E secetă. Tot mai bine decât nimic. Ne vor prinde bine. Iute cară totul în propria magazie. Apoi aleargă la casa găinuşei. ...	204
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	Şi iarăşi caută. Şi iarăşi cârtiţa şi cârtiţoiul sunt cei mai buni săpători. Ei sapă adânc sub pământ şi nimeni nu ştie că de fapt aceştia pregătesc un beci în care vor aduna bunurile furate. Găinuşa, iepuraşul şi şoricelul sunt sleiţi de puteri. Doar bursucul îşi mai păstrează din forţă. – Vom găsi comoara, îi îmbărbă...	205
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	Să mai săpăm un beci! Vremea trece şi lumea uită de comoară. Dar nu uită de hoţ. Şi nici hoţul de ei. În fiecare noapte cineva le face mari stricăciuni prin grădini. Nimeni nu-l poate prinde pe tâlhar. – Eu zic că hoţul nu e de pe la noi, se dă cu părerea iepuraşul. Nu are cum să fie de-al nostru. – Iar eu zic, ba chia...	204
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	– Am găsit Comoara! Sare în sus de bucurie Tiţ. În faţa lor, printre cioburi, stă ditamai bolovan de aur. – Tiţa! Strigă Tiţ. Aurul ăsta ne ajunge să trăim până la adânci bătrâneţi fără să fim nevoiţi să furăm. Tiţa, suntem bogaţi! Foarte bogaţi! Nu degeaba ziceam mereu că Dumnezeu dă noroc doar celor isteţi şi deştepţ...	203
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	Adu comoara! Ieşim! – Priviţi! Strigă iepuraşul şi aleargă cât îl ţin picioruşele. Au găsit comoara! Co-moa-ra! Străluceşte ca soarele! Mare sărbătoare. Toată lumea îi îmbrăţişează pe Tiţ şi pe Tiţa. Iar ei se îneacă de necaz. Până să treacă de hotarul câmpiei rămăseseră doar câţiva paşi. – Iar acum, zice fericit bursu...	201
Emilia Plugaru	Blestemul Comorii	– Trebuie să avem răbdare, se gândeşte Bursucul. Ulcica nu merge prea des la apă…	15
Petre Ispirescu	Copilul cel isteț	Un om odată văduvise. El nu avea pe lume nici al nouălea neam. Își jeli nevasta ce-și jeli, dară văzu că nu folosește nimic cu jelirea. Începu a-și căuta de trebi. Ajuns însă la căruntețe, nu se putea împăca el cu singurătatea. Pasămite omul trăise bine cu răposata, se îngăduiseră și le mersese treaba înainte; trăiseră...	218
Petre Ispirescu	Copilul cel isteț	El socoti cu mintea lui că așa ar fi mai bine. Nici pe răposata nevastă-sa, adecă, să n-o puie la uitare, nici el să nu rămîie singur. Acum altă nevoie. Gura să facă el să-și aleagă un copil de suflet, și pe cine să ia pe lingă dînsul, el, care n-avea rude nici cît ai îmbuca o dată. Stătu la chibzuri. Și puind degetul ...	211
Petre Ispirescu	Copilul cel isteț	Am de toate, și bani, să-i mănînci cu lingura. — Mai e vorbă? Cum să nu voi, răspunse șarpele. Numai să ne învoim. — Da’ cum păcatele să nu ne învoim? Eu am fost însurat și m-am învoit cu nevasta ca și cu un frate. — Bine. Eu nu cer mai mult, fără decît să mă porți în cîrcă. — Atît numai? întrebă biet omul. Daca este a...	226
Petre Ispirescu	Copilul cel isteț	Omul, biet, începuse a tînji. Într-una din zile, cuteză a zice: — Măi șarpe, fătul meu, fie-ți milă de crescătorul tău și mai dă-te și tu pe jos, că, iată, m-a poticălit Dumnezeu cu bătrînețele și nu te mai pot duce. — Ba să-ți muți gîndul, tată. Așa ne-a fost învoiala și așa are să fie pînă vei intra în pămînt. Știa o...	204
Petre Ispirescu	Copilul cel isteț	— Cu dreptul, cu nedreptul, nu știu eu; așa ne-a fost învoiala, răspunse șarpele. — Așa este, bătrînule? întrebară judecătorii. — De, asta așa este, răspunse unchiașul, dară atunci cînd am făcut învoiala eram mai tînăr și puteam să duc sarcina. Eu acum nu cer să stricăm învoiala, ci să aibă milă de neputințele mele, că...	212
Petre Ispirescu	Copilul cel isteț	Ridică capul, se uită și văzu pe copilul pe care ceilalți copii îl aleseră împărat, văzu, zic, pe împăratul copiilor că ieșise la judecată. Împăratul ședea pe un buștean mare, sfetnicii lui, toți cu toiege în mîini, împrejurul lui. Dinainte-i doi vinovați, legați cobză cu mîinile la spate, erau înconjurați de ostășimea...	208
Petre Ispirescu	Copilul cel isteț	Șarpele voi să răspunză și el, dară împăratul îi tăie pofta de vorbă. El zise: — Este o necuviință de cele mai mari ca să răspunzi înaintea judecătoriei de acolo de sus, de unde te afli. Nu știi tu, șarpe, că împricinații, cînd se înfățișează înaintea împăratului la judecată, trebuie să stea jos la pămînt? Șarpele văzu...	224
Petre Ispirescu	Copilul cel isteț	Judecata unui copil îl mîntuise.	5
Petre Ispirescu	Advocatul gonit din rai	Un advocat limbut, și unde s-a văzut advocat moale de gură? de cei adecă ce în viața lor nu fac altceva decît numai încurcă lumea, ajunse la ceasul morții. Cît trăiesc, ei nu visează decît pledoarii, cestiuni prealabile și escepțiuni, chichițe și clenciuri, paragrafe și articoli combinați cu alți articoli de cari au la...	231
Petre Ispirescu	Advocatul gonit din rai	Aci întîlni pe sîntul Petru cu cheile — Deschide poarta, moș chelar, că voi să întru! — Cine ești d-ta și de unde vii? — Viu de pe ceea lume; sunt jurisconsult, doctor în drept. Aproape jumătate din viața mea am învățat la carte; știu să apăr drepturile omului și am diploma de la facultatea din Tîrgoviște. — De așa cev...	216
Petre Ispirescu	Advocatul gonit din rai	Atunci prinse a întreba pe încurcă-lume: — Și ce trebuie să fac ca să nu fiu clintit de la slujba mea? — Iacă, răspunse advocatul, să te duci la cel ce te-a pus în slujbă, să-ți dea un decret că ești numit definitiv. Sîntul Petru păru a da crezămînt ziselor advocatului, îl lăsă să intre și se duse drept la Domnul Chris...	208
Petre Ispirescu	Advocatul gonit din rai	Acesta cum îl văzu, prinse a-l întreba: — Cu ce drept stai tu, Christoase, d-a dreapta lui Dumnezeu? — Cu dreptul veciniciei, căci noi una am fost înainte mult de facerea lumei și una vom fi pînă și după sfîrșitul veacurilor. — Chestiune de apreciere, răspunse advocatul. Dară eu nu-ți voi recunoaște dreptul ăsta pînă n...	215
Petre Ispirescu	Advocatul gonit din rai	Și sub cuvînt că apără drepturile aproapelui, zarva și pizma umblă înaintea lui. El caută să turbure mințile tuturor cu aiurări d-ale lui, de cari i-a tot șoptit Satana la ureche cît a trăit în lume. Și peste toate acestea cutează să-mi tăgăduiască însuși dreptul meu. — Cu urgie să se gonească acest urmaș al vrăjmașulu...	160
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteţ decât cei doi mai mari, dară era olog de amând...	209
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	De ce nu te duci la dânsul să ceri o mârţoagă de iapă, pe care să ieşim şi noi la vânat, că mi s-a urât clocind acasă pe vatră? – Ia nu mai trăncăni şi tu de acolo, Ţugulea ologu, îi ziseră fraţii râzând, mai bine mama noastră să se ducă la unchiul să ceară pentru noi doi cai, căci noi suntem vrednici a încăleca şi des...	208
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Toate intrau în carne. Trei zile şi trei nopţi zăboviră la vânătoare. În a treia noapte, Ţugulea visă un vis ce-i plăcu. Se făcea că el era într-o grădină frumoasă, frumoasă ca un rai. El şedea acolo, într-un colţ, trist şi mâhnit că nu putea umbla, să se bucure şi el de frumuseţile acelei grădini. Păsările cântau de s...	206
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Tu ai să te tămăduieşti şi o să ajungi împărat. – Nu-mi trebuie mie împărăţie. Eu aş fi bun bucuros, numai să pot umbla. Dară asta n-o să se poată, căci, uite, parcă n-am vine în picioare. – Ba o să se poată, se făcea că adaose zâna cu vorbă apăsată. Tu ai avut vine; dară ţi le-a luat Zmeoaica pământului de când erai m...	204
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu fraţii lui la bordeiul lor, şi aduseră mulţime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la păşune, fraţii cei mari ziseră lui Ţugulea să păzească el caii, căci dânşii sunt obosiţi. Cum se culcară şi adormiră. Ţugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, ...	206
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Îi fu destul pentru astă dată că auzise şi atât. Când se întoarse la fraţii săi, începuse a intra alba în sat. – Sculaţi, fraţilor, le zise el, că iată ne-a luat ziua de pe urmă. – De ce ne-ai lăsat să dormim atât de mult? îi ziseră fraţii, dojenindu-l. El tăcu din gură. Se sculară ei şi plecară după vânat, apoi se înt...	225
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	– De unde ştii tu aşa bine? îi zise Ţugulea. Dă-te jos să ne vedem şi să ne luptăm. Zmeul, cum îl văzu, îngheţă sângele într-însul. Se apucară la luptă în buzdugane, dară Ţugulea cum aduse buzduganul său şi lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul, îi luă calul si armele şi plecă înaintea zmeului celui mijlociu. ...	203
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Zmeoaica, văzând că întârzie ginerii, zise fiicelor sale: – Asta nu e lucru curat. Ia vedeţi vinele lui Ţugulea sunt ele unde le-am pus eu? – Ba nici ca cât, îi răspunseră fetele, după ce căutară. – Bărbaţii voştri trebuie să fie răpuşi. Ţugulea a făcut pozna. Duceţi-vă în pădure pe unde are a trece el şi faceţi precum...	217
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Ţugulea, feciorul moşului şi al mătuşei. Mergând ei împreună, Ţugulea zise fraţilor săi: – Ia uitaţi-vă, fraţilor, de vedeţi ce este, că nu ştiu ce mă dogoreşte. – Ce să fie! răspunseră fraţii uitându-se, iacă un norişor roşu, vine după...	202
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toţi fierarii ca să-i facă îndată o măciucă de fier mare cu care să omoare şi pe zmeoaica bătrână. Împăratul priimi bucuros să facă Ţugulea orice o şti el numai să se scape de blestemata de zmeoaică. Ţugulea puse de făcu o gaură în mijlocul zidului cetăţii, apoi porunci şi se adu...	209
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Când sorbi o dată zmeoaica, trase măciuca arsă tocmai în inimă. O dată răcni zmeoaica zicând: – M-ai mâncat friptă, Ţugulea! şi muri pe loc. Împăratul, boierii şi locuitorii acelei împărăţii mulţumiră lui Dumnezeu că i-a scăpat de zmeoaică, de fetele şi de ginerii ei, căci multe rele le făceau; iară mântuitorului lor î...	227
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Ţugulea se duse mai întâi de se întâlni cu fraţii lui. Le spuse şi lor cum a omorât pe zmeoaica cea bătrână, apoi le făcu cunoscut şi treaba cu care l-a însărcinat împăratul. Le dete şi lor niţei bani ca să-i ducă părinţilor, apoi se îmbrăţişară şi plecară. Fraţii lui Ţugulea începuse a se uita la el cam chiondorâş. Ei...	213
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Îl luă şi plecară. După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni şi tot striga că moare de sete. Îl întrebă şi pe acesta ca şi pe flămând. Şi dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă şi pe acesta cu sine, şi plecă mai departe. Se duse, se duse şi i...	218
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Ţugulea îl întrebă: – Da’ ce faci acolo, omule? – Ce să fac, răspunse el, iaca un ţânţar a ajuns tocmai la vântul turbat şi voi să-l dobor d-acolo cu săgeata mea. – Voinic trebuie să fii, omule, îi zise Ţugulea, dacă tu poţi să vânezi un ţânţar pe care noi nu-l vedem. – Ce are a face! Voinic este Ţugulea, fiul moşului ...	204
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Şi merse cu toţii, merse, merse ca cuvântul din poveste ce d-aci înainte se găteşte, şi pe unde ajungea întreba de împăratul stririlor. Pe la cetăţi şi sate, pe unde mâneau ei noaptea, toţi îi conăceau şi îi găzduiau când auzeau de numele lui Ţugulea. Iară când fu într-un a din dimineţi, zăriră turnurile cetăţii unde l...	204
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	– Mă încumăt, luminate împărate, îi răspunse Ţugulea. Porunceşte. – Până mâine dimineaţă să-mi mănânci nouă cuptoare de pâine, îi porunci împăratul. – Să se puie la cale coacerea lor cât mai curând, răspunse Ţugulea. Hotărâră când să vie să înceapă a mânca. Se puseră şi paznici care să ia aminte. Pe seară veniră cu toţ...	206
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	După ce le isprăvi, începu şi el a striga: – Mor de sete! mor de sete! Împăratul începu a se îngrijura când îi spuseră strejarii cele ce se întâmplară şi începu a încălzi cuptorul cel mare cu nouă cară de lemne. Dând poruncă lui Ţugulea a intra în cuptor, el se uită la Frigurosul şi-i zise: – A venit şi vremea ta, nene...	209
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Dacă omul său va veni înainte, îi va da pe fie-sa; iară dacă slujitoarea lui va veni mai-nainte, să ştie că pe toţi megiaşii lui îi pune în ţeapă şi pe dânsul într-una mai sus decât pe toţi. Ţugulea priimi. Apoi uitându-se la soţul său cel cu pietrele de moară de picioare, îi zise: – Ce zici tu, verişcane, umflăm noi f...	215
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Când, vede pe fată. Unde venea, măre, venea ca vântul. Omul nu se vedea, nu se auzea. Atunci zise săgetătorului celui dibaci: – Ia te uită, fârtate, de vezi ce face megiaşul nostru. – Doarme cu sforăitele, răspunse acesta, cu capul pe o căpăţână de cal mort şi uscată. Unde întinde arcul, dădu drumul săgeţii, şi tranc! ...	210
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	– Porunceşte mai degrabă, împărate, căci poate să se supere împăratul ce m-a trimis de atâta zăbavă, şi aceasta n-aş voi-o nici în ruptul capului. – Să-mi faci să nască într-o noapte 50 de femei sterpe! – Ce mai treabă! zise Ţugulea. Să se aducă numaidecât la faţa locului. Porunci împăratul de aduse cincizeci de femei ...	220
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	După ce se pregătiră tot ce trebuia de drum, Ţugulea luă pe fata împăratului şi porni, petrecându-i împăratul cu toată sila lui, cu trâmbiţe şi cu buciume, cu tobe şi cu surle până afară din cetate. Şi luându-şi ziua bună de la împăratul, Ţugulea îşi cătă de drum, lăsând pe fiecare din megiaşii săi pe la locurile de pe...	209
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Când fata, dodată, strigă speriată: – Ursul! Ţugulea, de unde şedea şi începuse a aţipi lângă foc, o dată sări drept în sus, puse mâna pe arc şi pe paloş; cum văzu ursul, îl luă la cătare cu o săgeată. Ursul însă stătu locului şi începu a striga: – Nu mă omorî, Ţugulea viteazul, ci mai bine scoate-mi steapul ce mi-a in...	213
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	El ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică şi de ai săi. Acum nu care cumva să-i vie poftă să şi domnească? Şi atunci, ce ne facem noi? O să se verse sânge peste sânge şi când, în cele de pe urmă, tot el, pare-mi-se, o să biruiască. – Nu te teme, împărate, zise sfetnicul cel pizmătăreţ, ne curăţăm noi de el, numai s...	222
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Apoi, după ce îl voi dărui împărăteşte pentru slujbele ce a făcut mie şi locuitorilor împărăţiei mele, să-l poftesc a se duce la ţara lui. Astfel putem scuti pe biată sărăcime de vărsarea de sânge, căci nu crez eu ca un viteaz ca dânsul să se cerce a se atinge de drepturile mele rămase de la moşi, de la strămoşi. Numai...	202
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Când va cădea vro pacoste pe capul norodului tău, gândeşte-te că este pe lume un Ţugulea care va fi gata a-şi vărsa sângele pentru tine şi pentru ţara ta. Apoi Ţugulea, după ce priimi şi daruri împărăteşti, peste câteva zile porni cu logodnica lui, gândul fiindu-i să meargă a-şi mai vedea părinţii. Şi într-acolo şi por...	205
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Peste noapte se sculară şi cu o mână tremurândă taie pe Ţugulea, îi ia fata şi calul şi o rup d-a fuga; şi fugi, şi fugi, până ce, când se crepa de ziuă, era aproape de satul lor. Fata unde se puse pe un plâns de nu o putură mângâia cu nici un chip. – Noi suntem înţeleşi, îi ziseră fraţii. Să ştii că te omorâm şi pe ti...	211
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia păd...	223
Petre Ispirescu	Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei	Căută ursul citurelele, le legă de picioarele vulturului şi acesta zbură ca vântul înspre apa Iordanului şi se întoarse ca gândul. Ursul nu se mişcă de la capul lui Ţugulea. Cum veni vulturul, turnă ursul apă moartă peste toate ranele şi se închegă carnea, turnă apoi de două, trei ori, apă vie şi se vindecă Ţugulea d	57
Petre Ispirescu	Țapul și șarpele	Un țap, voind să treacă într-o livede, fu silit să dea printr-o apă ce curgea intre el și acea livede. Și fiindcă n-avea încotro, se lăsă în gîrlă și începu să înoate. Cînd era pe la jumătatea gîrlei, se pomenește pe lîngă dînsul cu un șarpe că-i zice: — Măi, țapule, ia-mă și pe mine să mă treci la uscat. Țapul, temăto...	208
Petre Ispirescu	Țapul și șarpele	Acum mai slăbește-mă din dragoste, ca să pot înota. Șarpelui îi plăcu vorbele ce auzi și, mai slăbind pe țap din chingi, acesta își puse toate puterile, mai înotă ce înotă și ajunse la uscat cu șarpe cu tot. Pe cînd încă înota, se gîndea la prietenia șarpelui și începu a născoci la mijloace de a-și mîntui viața. După c...	207
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite. Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt...	212
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	Femeile întreabă pe alții de ai lor, pe ai lor de cât chila și cum au dat-o. Copiii vor pepeni verzi și galbeni, și mai ales să-i ducă în brațe, măcar de i-ar doborâ boșarii la pământ. Ba tărtăcuțe, ba tivgi, ba porumb verde, ba să-i suie și în căruță. Pe cei mai mici femeile i-aruncă în brațele celor de pe cai, iară a...	210
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	Doar nu și-o fi ieșit din minți, așa din senin. – Nu se află... E om de treabă. – Mie mi-a spus al meu că când s-a dus la Olteniță nu l-a mai văzut. – Și mie, că s-a dus pe Sabar în jos. – Eu am aflat că s-ar fi dăspărțit de Mitran ca să treacă Argeșul. – Argeșul? Argeșul? Ce mânia Domnului! Ce apă lacomă! Cum te înșea...	208
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	Copilul îi plânge că-l dor tălpile și călcâile. – Tata Motoc, d-al meu nu știi nimic, întreabă Maria, nu l-ai aflat pe drumuri? Că de mai bine de două săptămâni nu s-a întors p-acasă. Bătrânul, cu barbă albă până la cingătoare, cu plete lungi răvărsate pe umeri și cu sprincenele albe și stufoase, își oprește caii, tușe...	231
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	Caii, ațâțați de șarpele bătrânului, smâciră în ham, se opintiră în picioarele de dindărăt, înfipseră în pământ pe cele dinainte, proptiră capetele în latele lor pepturi și-o porniră la trap, ca și cum n-ar fi târât nimic după ei. Maria, dreaptă și naltă, ocoli cu privirea întinsele cîmpii din fața Pantilimonului, tăia...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	Se gândi; se opri în loc; își luă copilul în brațe, se uită lung la el și oftă, luând iar calea spre casă. În fundul urechilor auzea necontenit cuvintele bătrânului Motoc: „O să vie, o să vie, de i-o fi scris să vie”. Și când îi trecu prin minte cum vine Argeșul și-și rostogolește valurile cât dealurile de mari, că une...	203
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	Copilul își frecă picioarele și mormăi furat de somn: – Ah! cum mă ustură... Maria ajunse în poartă, o dăschise, ocoli grădina, se întoarse spre grajd și când șopti: „O fi avut zile?”, un cârlan, legat la ieslea grajdului, nichează; copilul tresări speriat și începu să plângă. Ea intă în casă, încuie ușea tinzii, între...	210
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	La urmă scoase de supat un ulcior și turnă untdelemn de umplu până sus păhărelul candelii. Candela se mișcă, căci ținta în care e bătută s-a slăbit. Maria se dă jos, se dezbracă, închină copilul ca să-l adăpostească cu sfânta cruce, îl sărută pe frunte și se vâră binișor lângă dânsul. De trudă și de griji, puterile i s...	209
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	Fumul se înroși și năvăli pe fereastră, pe coș și prin acoperiș. Într-o clipă fășii de flăcări ascuțite izbucni pe fereastra sfărâmată. La lumina lor înfiorătoare Maria se zări galbenă, cu gura căscată, cu ochii roșii și scânteietori; se repezi în uși să le spargă, apoi se întoarse repede, înfipse amândouă mânele în ve...	209
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	O flacără era de la pământ până în negura văzduhului; zidurile trosniră, se dăspicară și acoperișul casei se pleoști, căzu și acoperi pe Maria... Cerul posomorât s-a înroșit ca un fund de căldare. Câinii, speriați, urlă. Grânarii privesc și se închină și se minunează d-așa blestem neauzit. – S-o fi răsturnat candela de...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Apă și foc	Vro câțiva, cu tata Motoc în frunte, se abat în curtea Sandului. Și tot vorbind și uitându-se la grămada de cenușe și de tăciuni, dodată le tâcâi inima tuturora... Copilul dormea cu capul p-o grindă și cu picioarele vârâte în cenușea cladă încă... – Vedeți, zise tata Motoc, dorul de vatră l-a adus în cenușea caselor; d...	71
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și i...	238
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Unde era Lăbuș, cânele meu, cu care hoinăream toată ziulica? Unde, pisica neagră, care mi se tolănea d-a lungul spatelui?... Înțelesei că fericirea și libertatea mea periseră și, închizând ochii ca să adorm, simții pleoapele umflate de lacrâmi. Acei cari schimbaseră lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea...	233
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca binișor capul pe labe, visând, desigur, pustiul cald și nemărginit. Mă vându...	207
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	De mi-ar fi lăsat barim pisica și cânele, poate că mi-ar fi curs mai puține lacrâmi pe declinările latinești, învățate de spaimă, ca să nu deschiză asupra mea ochii reci și răi profesorul neclintit și galben ca un mort, în jețul catedrei! Nici un câne n-a fost mai încolțit de vrăjmași. Cartea, pe care trebuia s-o născo...	226
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Multe nopți am plâns cu fața în pernele glodoroase. Și când lacrimele se zvântară, mă pomenii altfel de cum fusesem. Strigam; dam dracului; înjuram; ca și ceilalți. În umezeala sălii de meditație, cu băncile murdare și încărcate de litere și necuviințe, cu atâtea chipuri nespălate și oțelite de nevoi, injuriile aveau u...	240
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau. Mișcarea aceea, ca un vânt care mi-ar fi stins lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent... uram; visând, eram bun, liniști...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Iacă viața mea. O luptă înverșunată între vis și realitate. Cel mai crud dușman, acela care mă deștepta din colțul de lângă un dulap negru. Dușmani mi-erau toți, fără știrea și voința lor. Anii de chinuri trecură încet. Capul mi se încărcă cu cunoștințe nesuferit de urâte. Învățam de frică și de rușine. Iluziile amorți...	219
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Neputând fi cum venisem pe lume, nu puteam să fiu ca ceilalți. Ca ei ar fi fost bine. Cu ei, veselia și odihna. Cu ei, tinerețea, plăcerile furiși, cearta, murdăria și păcatul. Cu ei, viața. Cu mine, dezgustul, bătrânețea la cincisprezece ani, pacea sângelui slăbit de fumul lumânărilor ș-al lămpilor, de duhoarea medita...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Doctorul îmi scrie o rețetă, Ea intră binișor pe ușe, cu condica medicamentelor. &ICIRC;ndată ce mă vede, aruncă condica, se învârtește într-un picior, ochii i s-aprind de bucurie și, aducând degetul la gură, după ce face: "Sut, sut, șiiit", s-apropie de patul meu. Mă joacă în brațe. Îmi zice că sunt rotund și gras ca ...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Iarna, mai greu. O, o, iu-iubesc la nebunie... – Dar mie (altul cu părul ca de arap și cu pestrui pe obraz) nu-mi iese din cap o fetiță de paisprezece ani. Să nu care cumva să vorbiți ceva! Este sora unui bursier din clasa întăia. O dată am fost pe la ei, și d-atunci numai în scrisori o ducem. Ea plânge pe rânduri, eu ...	210
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	– Așa e, dar muma lui, înainte d-a fi muma lui, fiind săracă și frumoasă, știind franțuzește și cântând la piano ca să ajungă bogată, vara cu trăsură și iarna cu sanie, și cu operă, și cu rochii de mătase, și cu dantele, n-a trebuit să se mărite cu un Ionașc-moșier, Ionașc-bogat, Ionașc-bătrân, Ionașc-urât, Ionașc-pros...	207
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Pe director l-a făcut imoral în fața copilului, fiindcă am învățat la Sfinții Grigore, Vasile și Ioan, și mi-a șoptit: "Ce n-aș fi dat să te văz!" Plăcerile, în zăpușala dormitorului, se revărsau, dând pofte și piroteală. Vorbele lor mă frigeau ca niște cărbuni d-a lungul spinării. Închideam ochii. Somnul nu se lipea d...	228
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Acele femei, pe jumătate goale, dispăreau. În fundul urechilor auzeam un vuiet depărtat. O mulțime de spirite. Femei cu părul blond și parfumat, goale și ușurele, în contururi albăstrii, pluteau în aer, licăreau, despicau spațiul ca niște săgeți de lumină și, surâzând, mă atingeau cu degetele lor subțiri și cu aripile ...	208
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Reînviasem, aveam la ce gândi. Din nomolul vițiilor născuse o iluzie. Cine, la șaisprezece ani, neavând pe cine iubi, nu și-a adorat năluca închipuirilor lui? A treia zi de Paște goneam dupe acel chip fantastic. Lumina soarelui juca în geamurile unei ferestre de la otelul "Neubauer". Mă trezii din visuri. Privii la ace...	243
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Haina, o redingotă veche, pătată. Mă dezbrăcai ca să mi-o spăl. La șease, când sună de prânz, eu intrai cel din urmă în sofragerie. Toți băieții se uitară lung la mine, și unul din ei șopti vecinului: – Desigur, e amorezat. Ce răutate! Numai eu să nu iubesc? Hainele mă trădaseră. Să le fi lăsat îmbâcsite și zdrențăroas...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	O vedeam. Se uita la mine. Privirile ei mă ardeau. Părul bălai, ca niște sculuri de borangic, îi lumina obrajii, gâtul și umerii. Cu capul pe genuchii ei... voi iubi, voi visa, voi povesti dragostea mea cu glasul tremurând... Și de câte ori mi se părea că închide ferestrele, întindeam mânele și-i ziceam: – Mai stai, lu...	203
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Oh! nu mă iubește... nu mă iubește!... – Nu se poate. E scris. Erai singur în lume. Goneai dup-o închipuire; o fereastră se deschise, și ea răsări ca o nălucă blondă... – Și cum m-a văzut, să mă și iubească? – Da... – Așa e... eu cum am văzut-o am iubit-o... Am tremurat degeaba. Nu s-a arătat. Am plecat spunându-mi nec...	207
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	– Mai arată-te o dată... Abia sfârșii aceste cuvinte, și un râs cu hohote auzii în spatele meu. Prin uluci zării mai mulți inși. Clopoțelul ne chema la masă. Când intrai în sofragerie, toți mă spionară cu privirile. Dușmanul meu, cu care nu vorbeam de doi ani, râdea cu lăcrâmi și șopăia cu câțiva, furișind coada ochiul...	206
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	– Eu, începu altul de la Călărași, la douăsprezece evanghelii, am cusut rochia unei cocoane de pardesiul directorului de prefectură. Să fi văzut, când s-a ridicat de jos, cum întindeau unul de altul! Toată lumea a bufnit de râs, mai ales că directorul se ținea cu acea cocoană. – Ba eu, zicea al treilea, mi se pare din ...	207
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Parcă aș fi leșinat într-o baie caldă. Începură să șopăie. Mi se păru că mi-aud numele. Oftai, cerându-le iertare cu acest oftat dureros. Ei râdeau, râdeau, făcând din inima mea o minge pe care o azvârleau din mână în mână. O! unde erau câmpiile în cari mă născusem, ca să pot plânge în voie, neauzit de nimeni? Dupe ce,...	220
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Miresmele merilor înfloriți, plutindu-mi în nări, îmi da iluzia că aș fi sorbit parfumul acelor valuri de păr ușurel. Iubirea mea era un extaz, o nebunie! Chipul ei răsărea în aer. Încotro întorceam privirile, tremura, se stingea și iarăși licărea blând și fermecător. De mi-ar fi strivit cineva ochii, în fața orbitelor...	205
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Cât de încet trece vremea când aștepți! Simți clipele timpului! Le înnumeri și, ascultându-ți inima cum bate, îți vine să strigi: "Mai iute, mai iute, timp nesimțitor!" Obosit de așteptare, mă rezemai de tulpina unui măr. Ea apăru la fereastră; se uită la mine; întinse o mână, o aduse ușurel și lung la gură, apoi o des...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Ata, ata, numai ada, BERTHA Hotel "Neubauer" etajul 3, nr. 8" După ce-mi îmbătai inima, recitând în minte cuvintele ei, mă dusei în dormitor și mă lungii cu fața în sus. Închisei ochii și amorții în pat. Germană... Bertha... Ce nume frumos!... Numai germanele știu să iubească... Rândurile ei, rău scrise, sunt fermecăto...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Seara se lăsă ca un zăbranic sur. Mă sculai din pat; mă uitai pe fereastră. Pomii din grădină, afundați în întuneric, ca niște fantome. La nouă ore răspunsei la apel. Ce bine că dușmanul meu lipsea! Unul dintre cei mici ieși din rânduri și zise rugăciunea. N-auzii nici un cuvânt... Mă gândeam la ea... o vedeam... De nu...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Bursierul	Băgai capul printre vergele. Când mă gândii că ea m-așteaptă... înfipsei amândouă mânele în vergeaua din mijloc ș-o zguduii. Degeaba. Încercai patru din ele. Degeaba. În sfârșit, fără nici o nădejde, pusei mâna pe cea din urmă. Oh! cum mi-a tresărit inima! Tocmai aceea sări din pervazul putred. Legai un cap al cearceaf...	203

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.