author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bursierul | Mi-era frig; tremuram; răsuflarea mi se oprise. O lampă atârna din mijlocul tavanului; flacăra roșietică abia lumina sala îngustă și tristă. Ajunsei la ușa ei; întinsei mâna să bat în ușe; mâna mi se muie din umăr și-mi căzu d-a lungul coastelor... Cu cine șoptea ea?... Desigur, glasul ei... Pe cine săruta ea?... Auzea... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bursierul | Îmi înmormântam inima și dupe rămășițele ei numai eu singur! Prietenul meu mă consola: – Nu mai plânge ca un copil. Ei, ce, ce-ce e... î...î... o...o...copil-pilărie. Pe... pe... el l-a, l-a dat afară. Pe... pe tine te-a ierta-tat, că n-ai... n-ai fo | 43 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Onea pîndește pe prispă. Cu ochii căprui, cu părul creț și vulvoi, în cămașă, strîns la mijloc c-o curea lată, de care i-atîrnă un briceag de Brașov c-o singură limbă, cu picioarele goale și crăpate. I se bate inima. Ce fericit ar fi să se deschiză poarta din față și să apară Boaca părintelui Sterea! De două ceasuri de... | 235 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Boaca. se lipi de poartă, s-apucă de clanță și țipă pînă i se stinse glasul… Cum îi zvîcni inima din loc! Poarta de subt dudul bătrîn s-a deschis… Boaca!… Cu ochii verzi, cu pestrui pe obraji, cu părul rotunjit din foarfecă, c-o fustă de stambă roșie pîn’ la genunchi, c-un șorț albastru mai lung ca fusta și cu pantofio... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Onea o luă d-amîndouă mîinile. — Zău, iacă, zic vorbă mare, c-am închis ochii și nu te-am văzut… Și-am fugit, m-am închis în casă- și-am plîns în pernă pînă ce-ai încetat tu… — Ce bine îmi pare! îmi pare așa de bine, căci altfel cum m-aș fi măritat eu cu tine?… Nu e-așa?.!. — Firește… — Că bărbatul nu trebuie, să vază ... | 300 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Onea făcu cu capu în sus. -Țu! — Nici pe Vasilica? — Țu! Vasilica e sora ei a mai mare. La Sîn-Pietru împlinește nouă ani. — Pe Vasilica s-o vezi — e mai grasă — pe mine nu… Eu să fiu cuminte-cuminte, și niciodată mămicu meu n-o să mă mai scoată în drum ca p-un copil de șase luni… Cum, n-am, n-am să mai fiu? — Ba da, B... | 246 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | — Hai să ne luăm de talie, zise Boaca. — Hai! — Și să mergem așa ca și cum am fi unul… — Biiine! Și-și petrecură mîinile lor subțirele pe la spate. — Nu, pălinte, nu, nu asa,pălinte, zise Boaca rîzînd. Onea, mirat: — De ce zici așa? Boaca înghiți de cîteva ori și-i spuse încet, ca o taină. — Cînd eram eu mică-mică, că ... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Boaca vîrî mîna în părul lui Onea și-l strînse cît putu, scrîșnind din dinții ei mărunți. — Dă-l de moț, dă-l de moț, zise Boaca… De ce n-ai venit cînd te-am fluierat? Și-l scutură strașnic de chică. Pe Onea-l trecură lacrămile de durere, dar de rușine nu plînse. Cum să bîzîie în fata ei? El, cruce de voinic! j ‚ — Mai... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | — Mie mi-e frică Onea se îndreptă în capul oaselor, ca o luminare. Ochii îi scăpărară de mînie. Cu dreapta își pipăi briceagul din cingătoare. Părul i se umflă ca și cum ar fi avut un arici pe cap. — Ți-e frică?… Să nu-ți fie!… Spintec pe oricine ne-ar sta în cale!… Așa să știi, Boaco! Soarele ieși din nori. Boaca se a... | 286 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Buruienile îi izbesc peste obraji. Îi doare, dar nu face nimic. Ea: „îu!”, el: „îu!”, și se prăpădesc de rîs. Așa ieșiră în capul viei părăginite, lîngă o casă părăsită, pusă într-un peșiu pe un deal teșit de ploi și de vremurile schimbătoare. Boaca și Oițea, roșii, cu broboane de sudoare, se așezară pe o bîrnă putredă... | 226 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | O privi, depărtînd capul, o mai frecă, și iar se mai uită. — Acu s-a dus, Bocuțo, acu s-a dus… Și oftă, mulțumit că o făcuse la loc, frumoasă și cu ochii verzi ca frunza proaspătă de salcîm. — Te-ai odihnit, Bocuțo?… Da?… Să mergem… O luă de mînă. Coborîră la vale pe un drum c-o pulbere groasă de patru degete, răscolit... | 218 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Fetița se strînse pe lîngă băietan. — Adevărat că țiganii adună pe copii și-i bagă în sac? — Adevărat, răspunse Onea. — Și pe fetițe? — O, da… Cînd le găsesc singure pe drum… — Da’… da’ cum suntem noi? — Cum suntem noi… să nu ai nici-o grije… Dacă și eu aș fi fetiță… hî-hî!… Boaca se apucă cu amîndouă mîinile de Onea. ... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | — Mai, mai nițeluș… Ceva mai departe se dăsfac viile de un drumeag, unde dealurile, de patru părți, se coboară pe nesimțite ca într-o covățică, aproape întotdeauna plină cu apă de strînsură. Aci mocirla, pusă d-a curmezișul, de la un șanț și pînă la celălalt. Șanțurile — adînci, întunecoase și pline de iarba-broaștii, ... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | — Mai… — Da’ mult? — Numa nițel… Cînd s-ajungă la mal, o durere rece îi înjunghie piciorul drept. Se cletenă și se sprijini pe ăl stîng. Boaca tresări și, de frică, își descleștă mîinile din beregata lui. Pierdură cumpăneala și, fleașc, căzură, jumătate în mocirlă și jumătate pe uscat. Repede se sculară, ca și cum ar f... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | — Ad’ să te sărut… Poate că-ți trece… Știu eu că te doare… Și-l sărută de mai multe ori. Lui Onea, simțind obrajii ei umezi și blînzi, i se răcori sufletul. — Nu mă mai, doare… Mi-ai luat cu mîna… Și plecară „printre vii”, ținîndu-se de mîni, ea suspinînd, el șchiopătînd, și nu se uitară nici în dreapta, nici în stînga... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | De jur împrejur, iarbă grasă, cu flori galbene de păpădie și cu mănuchi de sîngerică. Nimeni la puț; Jgheaburile — pline cu apă, atît de limpede, că pînă n-ai fi. turburat-o, n-ai fi bănuit de e sau de nu e. Onea, cum sosi, se așeză în căpătîiul jgheabului de plută și-și scufundă piciorul cu rana. Apa bolborosi. Cîteva... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Stoarse șorțul cit putu — strîngînd din dinți, sugînd gura — și-l întinse la soare, pe iarbă, verde. Își dădu fusta în jos, jucînd pe picioare, și la lucru. Spăla și rîdea. — Oneo, te mai doare? Mai curge? — Aproape de loc… Da’… cu ce cioarelui să mă. leg?… A! stai!… Bocuțo, vino și ține d-aici… Boaca se apropie, leoar... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | După ce o spălă bine-bine, o clăti, o stoarse și o Întinse la rînd cu șorțul ei aproape zbicit, și rămase pe gînduri, cu degetul în gură. — Ei, zise Onea, la ce te gîndești, Boaco? — Mă gîndesc cum să fac eu cu cămașa… — Pui șorțul pe tine și tragi cămașa… — Ei, cum, de? — Bine… Iac’așa… Onea sări în picioare, luă șorț... | 232 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | — Vezi, Oneo? — Văz, Boaco… — Ș-așa… Ș-așa… Vezi? — Cum de nu, Bocuțo! Și-și puse mîna la gură, se umflă în palmă, plecă capul și strînse din ochi. Pe ulicioară s-auzi un fîșiit de frunze rupte. Boaca tresări. Onea se uită într-acolo. — Oneo, hoțu! zise Boaca încremenind pe jgheabul de piatră. Onea îngălbeni. În capul ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Dădu să țipe. De frică amuțise. Hoțul făcu doi pași înainte. Onea să uită la Boaca: îi tremura capul și ochii ei verzi se măriseră. — Ale voastre sunt ecareturile astea, bă? — Ale noastre, ce?! — Dar de unde mumă-ta pe gheață sunteți voi, bă? — A! nu de mumă! Hoțul s-apropie de Onea. Onea s-apropie de hoț. Hoțul ridică... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | O croiră la fugă. Coborîră șanțul din dreapta, și, la deal, în vîrf, prin urzici, prin măceși, se duc și nu se mai uită îndărăt, ca scăpați din pușcă. Pe ciulini, pe rugi, pe țepi, ca pe saltele de lînă. Cră- cile îi plesneau peste obraji, lăsîndu-le vînătăi, ei aș! ca și cum ar fi fost niște apărători cu care ș-ar fi ... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | Îh! și pe picioare mă mănîncă… Boaca se întoarse. Uitase că era în pielea goală. Cînd Onea și-aruncă ochii, rămase înmărmurit. De la umeri în jos, mai ales pe părțile rotunde, spuzită cu broboane albe, și roșie, roșie, că ieșea fumul și dogorea din ea, de ți-era mai mare mila. — Tiii, Bocuțo, te-au piersicat urzicile! ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Boaca și Onea | O luă binișor de mînă; s-afundară în șanțul dinspre Olănita și ieșiră la drumul mare. Soarele scăpătase. Departe, la deal, cîteva căruțe în umbră, și pe dasupra, nori de praf luminați de lumina apusului. Copiii coborau la vale, rupți de osteneală. Din ochii Bocuței picurau lacrămi mari, cădeau în praf, și praful se înă... | 137 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | În ziua de Crăciun treceam prin Grădina Icoanei. Tăcere și cărări albe cotite pe dupe copaci fumurii, în spatele meu cineva își suflă zgomotos nasul. Un stol de vrăbii, speriat, se împrăștie în toate părțile. Era omul cu chief, ca la o zi mare. Un bătrîn, cu nasul roșu adus în barba lui albă. Vorbea singur. M-am dat la... | 263 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | „O fi sughițînd”. Un vechi gînd care tresări din impresiile și credințele copilăriii. Cum ar fi mai frumos? Cu batista la ochi, sau cu privirea neclintită asupra unei lumi depărtate și fericite? Și jos cuvintele: în ziua de Crăciun. Pe Strada Polonă, nimeni. Pomi încărcați de zăpadă, în apropierea unor case mari, o țig... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | — Un franc. — Hî-hî… Nu-i venea să crează. Și binișor, cu o mișcare furișe, îl luă, îl puse în podul palmei, întorcîndu-l și p-o parte, și pe alta. În mîna ei neagră, moneda, ca o lumină albă. Abia făcui cîțiva pași, și auzii: — Na, na și ție! Mi-ntorsei capul. Aruncase cînelui ol bucățică de carne. Fetița deschise pum... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Moș Ajunul, colindele, steaua, plugușorul, vicleimul, sorcova… care din noi, cei din mulțimea de jos, nu păstrăm neșterse emoțiuni de traista Moș Ajunului și de ramura cu trandafiri de hîrtie? Cîrdurile de Moș Ajun se rînduiau de mai nainte. Cea mai bună față de pernă era a mea. O traistă cît mine de mare, în care mă î... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | El era șeful. Voinic, îndrăzneț și de 14 ani. Eu, cel mai mic din ceata de șeapte inși. Mama, somnoroasă, îmi răspunse necăjită: — Dormi aci, mai e pîn’ la miezul nopții. — Mamă, vine Bănică! În sfîrșit, să mă îmbrace. Aprinse luminarea. Pe geamuri, frunze albe și groase. Afară, ger. Trăsei repede pantalonii. Intrai în... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Haiti! Bătuse în geam! — Bănică? — Bănică. Și zbughi pe ușe-afară! Zăpada prinsese, din polei, o coaje tare și alunecoasă. Ceață, ceață, de abia zăreai la doi pași. Bănică făcu planul. S-o luăm pe la Crucea de peatră. Numai la întoarcere să strigăm prin părțile noastre. Pe la Crucea de peatră, mere, nuci și covrigi, pe... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Doi, mai mici, începură să țipe. Eu nu mă oprisem decît în fundul gropilor. Nu mă durea nimic, dar de frică începusem a clănțăni și nu izbuteam să dau chiot. — Radule! Radule! strigă Bănică. Ceilalți doi plîngeau. — Tăceți, mă! Si le trase o înjurătură. — Radule!… În sfîrșit, îi răspunsei. — Ce e, nea Bănică? — În grop... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Ni se umflaseră buricele deștelor. . — Măi, ce faceți, măi? strigă Bănică. — Nu se poate, nea Bănică, răspunse Costache. — Apoi ce e de făcut? — Eu stiu?… Cei doi începură iar să plîngă. — Tăceți dracului! strigă Bănică. Stați voi aici. Cei doi începură să țipe. — Nu ne lăsa, nea Bănică, ia-ne și pe noi… — Păi vă dați ... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Le pipăiam eu, dar nu vedeam nimic. Nouă celor mai mici ne zise: — Voi să mergeți grămadă, mă, mai în urmă, mai departe, mă, să nu se surpe vrun mal, și cînd oi zice eu: „aici, băieți!”, voi să răspundeți: „aici! aici, nea Bănică!” Să nu se surpe vrun mal? ne înghețară inimele. Eu mă gîndeam la mama… ce-o să se facă ta... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | — Daaa… Ce bun băiat nea Bănică! Ce ne-am fi făcut noi fără el? Tremuram… Salep care frige într-o odaie caldă… — De ce ne dă salep, nea Bănică? — Vezi că boier Matei, mă, are opt fete și a avut și un băiat, mă. Băiatul a murit, și d-atunci a rămas el că deschide ușa la toți băieții, la Moș Ajun, la colind, cu steaua și... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Tii! ce bine vorbise! — Voi, băieți? — Noi, coane Matei. — Ne cunoaște, nea Bănică? — Aș, nu, mă, de unde?! Dar așa e obiceiul casei. Băturăm picioarele în prag, întîi Bănică, apoi toți după dînsul, și suirăm scara cu căciulile în mîni. În fundul ceardacului, un pat lat. Conu Matei, într-un halat năutiu cu flori roșii,... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Dar am să vă dau cîte două cești de salep… (Salep? cum o fi chemînd-o?… ca mine de mare… cu păru pe spate… se uită la mine… plec ochii în jos… ce urît trebuie să fiu!) Linico tată, zi Ancuții de salep… (Linica o cheamă… se învîrtește repede… rochița i s-a umflat… părul îi saltă pe umeri… s-a dus!) Fiecare cu ceașca de ... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Ce rău e omul! Și cum nu bănuiesc cei mari, ce lume de emoțiuni și de imagini se agită în capetele celor mici! Spuneam încet sor-mei că Linica era așa, era pe dincolo, iar tata, auzindu-mă, căci eu nu-l simțisem cînd intrase în casă, mi-a zis surîzînd: — Măăă! hoțule! Am tresărit. Am tăcut. Dar multă vreme n-am uitat p... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | A doua zi, cizmele în picioare (nu mă mai uitam la ele, se cam învechiseră), căciula în cap și cu Ionică prin mahala. Ionică, fericit, nu-și mai lua ochii de la sorcova lui. Lapoviță; noroi; ploua și ningea; ne scufundam în noroi și abia ne scoteam picioarele, pocnind, ca și cum am fi spart burdufuri de hîrtie. Un cîne... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Un fior. De n-ar cădea Ionică. El sări și se clătină pe celălalt mal. Eu, grăbit, țîști dincolo într-un picior… alunec și bîldîbîc în șanț. Trandafirii mei se umplură de mocirlă. Mi se înecase sorcova. Lacrămile cădeau, picături mari. De pe mine se scurgea apă murdară și groasă. Ionică îmi întinse sorcova lui. Eu îi în... | 227 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | De azi și de demult | Și, tot gîndindu-mă, m-am pomenit la Șosea, fără să știu pe unde am trecut și cînd am ajuns. Vă rog să mă credeți că nu este un sentimentalism afectat, ci o rugăciune profundă care, în fiecare an, pornește din viața mea de odinioară: „Doamne, dă, Doamne, copiilor săraci cizme, scurteici, căciuli de Moș Ajun, și nu lăsa... | 81 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Două lacrîmi | Toată noaptea auzii Oltul. Ce mînie de apă ! Și toată noaptea am visat... o jale dăpărtată... un popor revoltat... Cine mă ținea legat? Nu puteam să mă mișc. Să nu fii liber cînd alții se bat... Grele sînt lanțurile... Oh ! libertate, nimic nu e mai scump ca tine ! A doua zi sării în picioare. Lanțurile căzură răsunînd... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Două lacrîmi | Cine a auzit această chemare a apelor și nu s-a cutremurat? Și mergînd, dus pe gînduri, mi se păru că auz un glas argintiu... cîtă melancolie în acest cîntec ! Oltul prea e mare ca să fie așa de blînd-melancolic. Ascultai bine. Pe un platou înalt, o biserică. O mulțime de cruci împrejurul ei. Nu se vedea nimeni, dar d-... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Două lacrîmi | A doua zi mă sculai și mai de dimineață. Pe același drum. Și iar auzii glasul, și mi se păru și mai trist... și se duse tremurînd și mai departe. Într-o clipă fusei pe platou. Ea smulgea bălăriile de pe două morminte alăturea cu celelalte. Și crucile de lemn nu erau așa de vechi. Se uită blajin și trist la mine. — Ce f... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Două lacrîmi | Ea smulgea bălării de lîngă o cruce nouă. — Azi n-ai cîntat, îi zisei eu, neștiind cum să încep vorba. — Azi nu vroiam să vii... îmi răspunse ea. — Frate?... — Nu... — Soră?... — Nu. — Dar cine? — El... răspunse fata, și două lacrîmi picurară pe mormîntul proaspăt. — El... și mi-a zis: "De ți s-o urî cu străinii, să vi... | 90 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oric... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Uneori îmi legam de mijloc, c-un crâmpei din frânghia mamei, tăiat pe furiș, și pe Grivei, și-l luam cu mine. Cânele căsca de căldură, repezea capul dupe muște, clănțănind dinții. Eu îi vorbeam de Școala domnească: – Hai, măi Grivei, măi, nu fi leneș. Acolo e școală, nu glumă... profesor mare și învățat, iar nu ca Nea ... | 251 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Se ducea chieful pe copcă, și mă întorceam acasă, înșirând pisicii vorbe de mângâiere: – Lasă, Mărtinică, nu fi fricoasă că Domnul e bun... nu bate la palmă... nu pune în cârcă ca să tragă la spete... nici nu te-așterne cu tălpile la falangă, ca Nea Nicuță, când bea ce-a strâns cu discul. Mai erau cinci zile până la Șc... | 229 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea pălăria. Grozav îi era de pălărie! De la Nea Nicuță apucasem să citesc pe silabisite. Frate-meu mă învățase să citesc ca pe apă în cartea de citire. La "când cu ciuma lui Caragea, se răspândeau orășenii prin sate și sătenii prin pustii", nu ... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Și spunea c-o să mă scrie d-a dreptul în clasa a treia. Mă deșteptă. Tresării. Îmi tâcâia inima. Și-mi zise: – Să nu-ți fie frică. Să spui tare și deslușit. – Tare... da... Și nu vedeam înaintea ochilor de frică. – Și deslușit. – Și deslușit... – Să nu tremuri. – Să nu tremur... Și mie-mi clănțăneau dinții în gură. Mă ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | În fața școlii, o veche pivniță, plină cu gunoi; în jurul ei, o curte mare cu bălării. Așa case văzusem și eu. Frate-meu mă lăsă în curte. O sumedenie de copii țipau, se zbeguiau, săreau într-un picior la șodron, se jucau cu sâmburi de roșcovă și cu nasturi. Poi așa școlari mai văzusem și eu!... De nu m-ar trânti... Și... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Domnul se uită la mine cu niște ochi osteniți. Intrasem în pământ. Când deschise gura, mi se păru că mă și înghite. – Ei... băiete... de câți ani ești? – De opt... am împlinit la Sân-Petru... Glasul îmi tremura ca și cum mi-ar fi bătut toaca pe beregată. – Știi să citești? – Știu... – Scoate "Lectura". Bag mâna în ghio... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | – Cât fac 25 de măgari și cu 15 boi? Mă gândii eu, mă răzgândii. Îmi dam cu socoteala: asta nu e adunare, că frate-meu îmi da să adun tot lucruri de un fel, și așa zicea el că este adunarea. Ei, trebuie să fie înmulțire. Dar frate-meu ar fi fost mai bun, mi-ar fi spus cât a dat pe un măgar și pe un bou, ca să pot spune... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Râzi Domnul, și râzi, și râzi! Când se potoli, zise, privind în tavan: – Auzi, 25 și cu 15 să facă 8 000! Monitor general, ia-l și du-l în clasa a doua! Monitorul general mă înhăță de mânecă și mă scoase pe ușe afară. Pe drum îmi spuse: "Te-a dat îndărăt". După câteva învârtituri, deschise o ușe. Intrai în clasa a doua... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Și ce curat! Își ștergea ghetele cu batista, dădea necontenit bobârnace gunoaielor de pe haine, și dupe bobârnac sufla de trei ori, scurt și repede, și dupe ce sufla făcea din gâtlej: "hea, hea". Dar când mergea, Domnul Vucea nu era de fel ca ceilalți oameni. Ne uitam la el de departe. Pășea iute, mărunt, ușor, ca un ș... | 231 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Generalii băteau pe toți; monitorii, de la primi în jos; primii, pe școlari; școlarii să târnuiau între dânși. Pentru nota "rău" nu dădeai nimic; pentru "binișor": pâne, brânză, măsline; pentru "bine" făceai bogaciul, simitul și plăcinta pe din două; pentru "prea bine", pe lângă celelalte, mai dăruiai arșice și condeie... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Mi-aduc aminte că odată am strâns ban cu ban, din ce-mi da mama, până am făcut o jumătate de sfanț. Două săptămâni nu luasem decât binișor și rău. M-a zguduit de urechi, mi-a tras la palmă, iar în ziua când era să ajung la linia în patru muchi, la "cinci cu o fi și la cinci pe dungă", am dat monitorului o jumătate de s... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Domnul Vucea se cutremura, se îngălbenea și, încheindu-se la haină, zicea: – Ha... tătar de copil! Se scula altul și începea. – Lângă noi au călcat hoții. În casă erau cinci copii. Doi dormeau cu mă-sa și trei cu tat-său... Mi-e frică să mai spui, domnule Vucea... Vucea, tremurând, întreba: – Pe copii i-au omorât? – La... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Vestmintele să fi fost curate și cârpite. Pălăriile și căciulele cu băieri pe dupe gât, atârnând pe spate. Domnul Vucea ne lua pe rând. Dupe el mergeau cei trei generali: unul cu nuiaua, altul cu linia lată și cel mai înfiorător, cu linia în patru muchi. Până să cerceteze pe toți, până să facă morală unora și până să b... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | – Cum trebuie să meargă școlarul pe uliță? – Liniștit, să nu asmuță cânii, să nu înjure și să nu se bată. – Câte nații sunt în Principatele Unite? – Mai multe, dar cei mai mulți și mai deștepți sunt cei patru milioane și jumătate de români, căci românul păcălește pe toți ceilalți, pe turc, pe muscal, pe neamț, pe tătar... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Și era judecată grea, că țipam ca din gură de șearpe. Iar Domnul Vucea, jucând pe picioare și scărpinându-se în barbă, ca și cum ar fi cântat p-o chitară, râdea, clipea repede și zicea mereu: – Fă puică, tătarule!... Iată cum zvâcnește tătarul!... parcă-l omori... Dă-i bine, general! Mai una... mai cinci... Și în loc s... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Să prefăcea că doarme (uneori dormea cumsecade). Își rezema capul în mâni, acoperindu-și fața cu degetele resfirate, ca să prindă vrun tătar. Dupe un ceas de amorțire tâmpită, ne apuca amețeala. Ne auzeam răsuflările. Ideea d-a nu mișca ne obosea și capul începea să ne tremure. Locul unde fundul țestii să înjugă cu șir... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | – Ha, tătarul!... Și pe toți îi însemna. A doua zi trebuia să aducă ichiurile, caprele, mielele și solbele lucioase, căci altfel ar fi mâncat la palmă dimineața, dupe prânz, în toate zilele, până le aducea. Cel care n-avea atâtea arșice plângea la mă-sa și la tat-său ca să-i dea parale și să cumpere câte îi lipsea. Dup... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Să mi-l găsiți, că mâhnesc pe cocoana... (Cocoana era femeia lui). Ce crai de tătar!... Mic ș-al dracului... Și îndată plecau câte zece dupe Pripășel, dar numai din cei mari și cari dovedeau că au bani să cumpere salam, șuncă și cârnați, ca să poată momi pe Pripășel. Dar și noi, cei mai mici, aveam partea noastră. În t... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | – Cutare! – Aici! – Ha, tătarul... nu e bun... cade cu coșnița... Nu era bun. Firește că nu. Era voinic, sănătos, rumen la față, dar cu peliță subțire, mâni albe, pălărie de pai, frumos împletită și ghete lustruite. – Cutare! – Aici! – Bine... Bravo tătarul, bun!... pe listă. Bun! Slab și galben. Cizme groase și mari. ... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Mirosul, și făcea paralele! Dar salamul, dar costița afumată, dar halvaua, dar migdalele, dar calupurile de ciucalată, dar alunele mari și năutul prăjit, dar stafidele galbene și curmalele din cutii! Pe toate le duceam la încheietura cotului. Și cât erau de bune, că mie-mi lăsa gura apă, atât erau de grele. Și o dată n... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Cum îi aduceam coșnița, deschidea catastivul, citea în gând, mișcând buzele, apoi se uita la mine: la mâni, la gură, la sân, la buzunare. Mi se părea că mă dezbracă, că-mi scutură albiturile, rând pe rând, una dupe alta. Dupe cum ne deprinsese să fim - lași, mincinoși, pârâtori, leneși - ne-ar fi fost ușor să furăm, da... | 240 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Cocoana, și ea mi-era urâtă, dar mi-a făcut pe pofta inimii, m-a răzbunat de un an întreg de chinuri în cea din urmă zi de examen. Eu și cu un prieten eram de rând. De dimineață ne-am dus acasă la Domnul Vucea. Era în halat. Îndată ce ne văzu: – Bine, tătarilor, foarte bine, eminență mare, c-avem de lucru astăzi! Într-... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | – La școală, Bibiloi. – Dar Pripășel? E o săptămână și nu l-ai găsit. – Un tătar, Bibiloi, un craidon blestemat... O să-l găsim... Am trimes cincisprezece școlari... – Și vino încoa odată! Domnul Vucea, tremurând, intră în casă. Cearta începu de la târguielile de țară, căci a doua zi de examen trebuiau să plece. – N-aj... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Domnul Vucea | Cucoana să bată pe Domnul Vucea?... El îmi răspunse cu un aer șiret: – Îl bate. Cu a de astăzi, eu știu de patru ori. Îl bate. Ea e mai mică și el e prea mare. Ea e tânără și el bătrân... Nu pricepui nimic. Mai mici ce eram noi, mai tineri ce eram, și tot el ne bătea pe noi... Și frecând curelele: – Dumnezeu să-i dea z... | 171 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor. Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie. Desfășurați pe c... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Iacă arta. Marile genii au simțit în toată viața lor o durere fără repaos în fața naturii. Ei, care pătrund adânc tainele culorilor, ale sunetelor, ale formelor și ale simțirilor și rămân departe de ceea ce vor să se apropie, de câte ori n-au reînceput iarăși și iarăși același subiect, aceeași inimă muncită, aceiași oc... | 218 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Cine poate să puie sub pielița străvezie a unui trup tânăr acel rumen al sângelui, care tremură, licărește, aleargă și se schimbă după cum vei ridica perdeaua de la geamurile camerei tale? Cine poate săpa în piatră un mușchi încât să vezi într-însul o forță care se odihnește? Ferice de acela care se îmbată de mărimea ș... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Soarele, din creștetul cerului, își revarsă pulberea strălucitoare; inundă văzduhul cu o lumină care își rotește fâșiile în jurul unei tipsii de foc, și se albește, și se îmbunează când se împrăștie pe netezișul câmpiilor. Cât de bine e să mergi în neștirea pasului! Într-o fâneață ca aceasta, moale, înaltă și cernută p... | 235 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Nesfârșita simfonie a vietăților pe cine n-ar descânta a bine, cu glasurile ei, aci glumețe, aci triste, când repezi, când prelungi, și piuitoare, și grave, și migălite, și otova? Acum, o clipă, au tăcut cu toatele. Un maestru nevăzut ține deasupra lor vergeaua neclintită. O pitpalacă și-a repezit glasul de două ori. U... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Pretutindeni e aceeași luptă vicleană, neîndurată, sângeroasă, în care numai forța oarbă a fălcilor izbutește. În pletele acestui fân mătăsos, se muncesc aceleași patimi, mici și crude ca și în omenire, aceleași vicii, aceeași dobitocie nesimțitoare, aceleași virtuți înfrânte, aceeași dragoste și ură, aceeași necinste ... | 248 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Și în aceste popoare — atât de fericite după aparență — câte lupte, câte nedreptăți, câtă durere și câte pungășii, ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă veșnică și sfântă să puie capăt răului care izbutește! Se fură îmbucătura din gura celui slab, se strică cuiburile, se mănân... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Câtă asemănare între oameni și micile dobitoace! Și cât de ipocrit nu-și ascunde natura, sub velințe de flori, nemerniciile și crimele ei! Aceste gânduri mă obosesc. Culorile vii și fermecătoare, mirosurile fără de seamăn de plăcute sunt niște nerușinate momeli cu care natura atrage și azvârle în luptă turmele de vietă... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | De unde-or fi venind toate câte au venit? Și unde or fi curgând ca să se întoarcă iarăși cu alte chipuri, dar cu aceeași materie? Puterea nevăzută, care seamănă dragoste și ură printre firimiturile ce se unesc și se prigonesc pentru a face și a desface viața, o fi știind ea de ea, cine e și cât poate? Ideile sunt copil... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | dacă eu aș fi întâlnit în calea mea pustie pe aceea care să nu râdă când eu oftez, care să nu se strâmbe când eu visez, care să mă întrebe ce am când lacrimile mi se rostogolesc pe obraji... cine știe, poate că și eu aș fi izbutit să am o viață mai omenească, să fiu un om mai cu dorință și înțeles de viață. Dacă ea, al... | 238 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | — Iubita mea, tu ești lângă mine. — Te legăn, ca s-adormi. — Iubita mea, a ta e mâna pe care o sărut și nu mă satur? — Te mângâi, ca să nu visezi de rău. — Iubita mea, fânul și-a plecat florile cu mirosurile lor pe fața mea, ori vântul ți-a adiat inelele ușurele ale părului tău? — Mă plecai spre tine; credeam că dormi;... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | O clipă de fericire mincinoasă, stinsă într-o clipă, e o nefericire cu mult mai mare și mai adâncă ca toate durerile văicărite în gura mare pe la răspântii. Vai! cât pierde omul într-o iluzie! Pentru ce atâtea intrigi, atâtea scrisori pierdute, atâtea taine dezvelite, atâta gimnastică de fălci, când adevărata tragedie ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Mâinile amorțesc; trupul cade în piroteală. Gândurile se împuținează; se reduc la câteva noțiuni; dau să se limpezească iarăși, și mai rău se tulbură. Negura care a îmbrobodit vederea se varsă în creier. Cel din urmă gând e ca flacăra unei feștile fără untdelemn: zvâcnește, se ridică, se îneacă și se stinge... Unde-oi ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | — Mă mir și eu. — Nu se poate... Era o fată bună, dintr-o familie mare. Era brună, cu părul lustruit și creț ca o piele de astrahan, cu ochii mici și pătrunzători, parcă înfigea în tine două vergele aprinse când te privea. Ne certam necontenit, și totuși, necontenit rămâneam buni și adevărați prieteni. — Nu se poate, r... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Ea îmi puse masa. Ea îmi turnă vin și apă într-un pahar mare și subțire. Ea îmi dete cafeaua. Ea mi-aduse o țigară. Îmi venea să râd. Cu câtă bunătate mă servea ea, căreia i s-ar fi cuvenit zece servitori ca mine. Îmi venea să râd cu hohote, gândindu-mă că cine știe la ce destăinuiri se aștepta, pe când eu nu aveam să-... | 326 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Nu trebuie să ți se întâmple nimic în prezent ca să fii trist, e de ajuns să-ți reamintești cele din trecut. Numai dobitoacele suferă, le doare, se întristează acum, acum, când văd carne ori fân și vor să mănânce, fără a se mai gândi la bătaia și nedreptățile de ieri. Și unii oameni simt tocmai ca dobitoacele; sunt ast... | 293 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Dacă ții prea mult la viață, nu poți dori să simți și să înțelegi lumea pe deplin. — Ce-ți pasă de lume? — Îi pasă ei de tine. Nu e om cât de mic, cât de necunoscut, care, dacă ar cerca să-și trăiască zilele mai altfel decât ea, să nu fie arătat cu degetul și clevetit de toți nerozii. — De oraș ești departe, nici fumul... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Nimic nu vezi înaintea ochilor decât întunericul care te înghite. Stelele și-aprindeau clipirile lor strălucitoare. Calea robilor alburea pe cerul liniștit. Vântul adia ușurel. Înmărmurisem, fără a mă gândi la nimic. Mi se părea că plutesc pe deasupra unei prăpăstii. Răsuflarea mi-o simțeam caldă, și în spate îmi șerpu... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Ce n-aș fi dat să fiu lungit în pat! Ochii mi se închiseră. Simțurile mi se topiră, învălmășindu-se într-o piroteală aiurită. Mâinile îmi căzură pe treptele de piatră ale scării. Capul mi se plecă pe genunchi. Realitatea mi se stinse, ca un ochi de mort care se închide. A doua zi, moleșit, ca și cum atunci mă născusem,... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Dar nu, în fața morții simțim suma lașității semenilor noștri. Voința ta nu mai e nimic pe lângă o voință inconștientă și stupidă și care, desigur, e în noi și nu e a noastră, este a tuturor, a lumii întregi, a naturii, care te leagă de viață cât timp are nevoie de tine în planurile ei. Eu nu mint când vă spun că mi s-... | 218 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Viitorul este al faliților. — Și datoria ta este să cazi în luptă, iar nu afară din luptă. — În adevăr, sunt unii răniți ușor, care mai pot pune mâna pe armă, dar alții sunt așa de adânc răniți, încât nu se mai pot ridica de la pământ. Nu-mi rămâne decât o singură nădejde: ceea ce nu poate lașitatea mea va putea gluma ... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Broasca căzu drept pe frunte poetului. Și Eschyle, care dormea, adormi de veci. Astfel, glumele naturii fac ceea ce lașitatea noastră ne împiedică de-a face. Dar sunt obosit. Aș vrea să dorm. Am rămas singur. Am adormit. A treia zi am plecat la vânătoare... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... | 213 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | În gura sobei câteva lemne au pâlpâit, și n-au mai rămas decât o grămăjuie de jăratic, pe deasupra căreia tresare câte o văpaie albăstrie. Cărbunii se închid și se deschid, ca niște ochi de aur, sub cămașa lor de scrum gălbiniu. Noaptea soarbe zgomotul nesuferit al trăsurilor, ocările dobitocești ale oamenilor, convorb... | 213 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Și teorii, citite pe coperta cărților expuse pe la librării, îți fac tocmai cei care, de n-ar citi varietățile și știrile zilei de prin gazete, ar uita, desigur, să citească. Stomacul a râșnit o zi întreagă, gura a clevetit, picioarele au purtat greutatea trupului, mâinile au bănănăit, luându-se după gură, creierul a a... | 218 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Da, pentru că închipuirea a smuls naturii, în aceste idei, numai masca lucrurilor, numai conturul și culoarea, iar nu și ceea ce este turnat în acest contur și sub această culoare. Acum, la gura sobei, în mijlocul nopții, la slabele clipiri ale cărbunilor somnoroși, îmi trăiesc adevărata mea viață. La lumina soarelui, ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Din memoriile Trubadurului | Cu ce ochi vii și nesățioși o să privească aceste păpuși cu ochii rotunzi și sticloși ca de mort. S-apropie de mine, cu părul lor creț, blond, ușurel, ca un fum revărsat pe spetele lor fragede. Întind mâinile cu degetele răsfirate; înghit încetinel. Ochii nu le sunt de ajuns, ar vroi să înghită porțelanul sticlos care ... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fanta-Cella | Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele câ... | 217 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fanta-Cella | Eviva!" "Cerul nostru e ca un copil blajin, plânge ca să râdă îndată cu lăcrimile în ochi. Eviva! grădină fericită a lumii!" Pe țărmul dinspre Molo, printre stânci de var și de cremene, pescarii se odihnesc, râd și mestecă tutun, scuipând cleios și gal Castel zidit pe o stâncă, pe malul Mării Adriatice, la 6 km. de Tri... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fanta-Cella | Barba și pletele-i albe, țurțurate de sarea mării, i-acoperă ochii și fața uscată și scorojită ca o piele de miel întinsă la soare. — Ai gură și cimpoi, fă să răsune dealul și smârcurile mării... — Aide, moș Fanta, adu-ți aminte din tinerețe... — Uită dorul celor pierduți... tot se ascunde, nimic nu se pierde... — Și c... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fanta-Cella | De adormea, caprele îi mângâiau obrajii ș-o trezeau în glasul păsărilor care se certau sub boltele de viță. Privirile i-alunecau pe poteca de argint trasă de soare peste velința mării mișuită de culori. Petréle, albatrozii și muetele, cu aripi ascuțite, retezeau netezișul apelor, muindu-și gușa, în goana vânatului. Ogr... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fanta-Cella | — Nu știu ce e durerea, căci n-am cunoscut plăcerea, nu plâng, Petrél pasăre de mare de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii (fr. : le Muetă pescărel (fr. : la mouette). căci n-am râs niciodată. Păsările Sân-Petrului aleargă, despică vânturile, și pe senin și pe furtună același glas au, aceeași fire... întreabă-... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fanta-Cella | — Cella, tu mă privești pierdută gândurilor, ca ruinele Servolo care privesc nepăsătoare peste tot întinsul Istriei. Dar de-ai ghici, din ochii mei, câte nopți le-am făcut zile, poate te-ai îndupleca să unești iezii tăi cu mrejele mele. Și n-ar fi ciută nedoborâtă, n-ar fi vânt nebiruit, gândindu-mă cum mă aștepți în p... | 214 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.