Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Stăpânea odată	— De ce plîngi, mamă? — De nimic!… Ion, din ălălalt capăt. — Da’ ce făcui eu, neiculiță? — Ce e asta, mamă? — Luntre, sufletul mamii… — Și un,’ ne ducem, mamă? — .Hei!departe… undeva — E frumos, mamă? — Frumos, frumusețea mamii… — Da’ ce făcui eu, neiculită! — Pe un’ ne ducem noi, mamă? — Pe apă, mamă… — Și pe urmă? — ...	208
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Stăpânea odată	, . — Că poate la noroc… cine știe?… poate… Irina trase cu urechea. — Se prea poate… și de ce nu? Se rupse gheața. Ce strica bietul purcar? — Ce să se poată, Ioane? întrebă prințesa. — Iacă, măria-ta, o minune… — O minune? care? — Să zic, să mergem tot așa. Asta să ție preț de trei zile și trei nopți, ș-avem să intrăm ...	206
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Stăpânea odată	Mîncară. Bău Irina și copilul. Întinse plosca și lui Ion. Ion abia o atinse cu buzele ș-o șterse cu mîneca la gură. Copilul adormi. Într-un tîrziu, somnul învinse pe Irina. Plecă capul p-o mînă. Se lipi de copilul ei și adormi. A doua zi copilul se deșteptă. Abia crăpase ochii. — Mi-e foame,mamă! Irina se uită la șirur...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Stăpânea odată	— Mamă, mi-e foame! — Ia! șopti Ion. De pe maluri s-auzi: „Puneți mîna pe ea! Ațineți, mă! Na, ne-a scăpat!” Irina leșină. Copilul plîngea. — Ce face mama, Ioane? — Doarme, neică… și eu am să dorm… și tu ai să dormi… Butia plutea lin și se ducea pe firul apei. Ion se scărpină în cap. — Ei, ce te faci, Ioane? Ce făcuși,...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Stăpânea odată	Mîncară bine ha, și Ion spuse toată istoria cu peștele de aur. Prințesa se cruci. Se gîndi, se răzgîndi, se-nroși pînă-n vîrful urechilor. — Toarnă încă un pahar și să-mi răspunzi la ce te-oi întreba. — Cum să nu, măria-ta. — Mă Ioane, și cînd aduseși purcelul, eu nu nălbeam pînzele? — Ba, nălbeai, măria-ta. — Biiine. ...	207
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Stăpânea odată	împăratul Ion! Și se duse în brațele lui. — Ei, Ioane, îi zise prințesa, cît o să plutim? Nu ne-a fost destul?	22
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura...	226
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	Amândoi stau în capul mesei. Și când se scornește vreo pricină de neînțeles, bărbații și femeile, ba până și liota de copii, dau năvală cu întrebările, și ei ascultă cu mândrie și le împart dreptatea după cum li se cuvin. — Nu e așa, tată Doroftei, că cuscra Vișea e cu munca la Rădovan? — Nu e așa, tată Tămăduene, că n...	206
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	Apoi îmbătrânești de-a surda, muiere. Și ce-ai văzut, și ce-ai auzit, mai bine le vedea și le auzea coțofenele, că tot atâta era. Gara-gața, ca și ele... Ce mi-e mintea lor, ce mi-e mintea ta? Să îmbucăm ceva, ș-am să vă spun eu, că una e crucea și alta e neamul. Clondirul cu vin gâlgâi de-a rândul în gâtul bătrânilor,...	246
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl asculta neclintită, ferindu-se chiar de a-și întinde picioarele, ca nu cumva târșiala rogojinilor să-i tulbure șirul. — Năpădise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai isprăvea. Oriun' te-ntorceai...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	Curțile le îngrădirăm, casele se șițuiră. Biserica Delii se zugrăvi. Puțurile cu ghizduri se sleiră cu sfeștania cuvenită. Prinserăm la inimă. Și ca noi nu mai era nimeni. Din cer să fi picat, și tot am fi avut mai multe păcate, afară de Doroftei, care de altfel era, ca și în ziua de azi, om voios și cu inima lui Dumne...	206
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	Tot așa își ducea zilele, ca vai de capul ei, biata Susana, c-o fiară de cazac ce-i căzuse pacoste și-i rodea până și urechile. Era numai o fetișcană, dar cu ochii în patru și inimoasă ca un voinic. Fără mumă, fără tată, muncea să se răpuie și-și ținea casa cu rostul ei, stropolind și deretecând prin vecini. Pleca din ...	206
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	— Nene Tămăduene, ce să mă mai fac? îl spăl, îi dau să mănânce, și nu mai știu ce vrea. Am tăiat toate alea din curte. O cloșcă cu pui mai rămăsese, și mi-a păpat-o și p-aia. Puii o caută pretutindenea, țipând de te arde la inimă. — Tine-ți firea, Susano, bun e Dumnezeu, o trece ș-asta, îi răspunsei eu. — Bun o fi... î...	217
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	Striga cât îl lua gura: Turețchi duh! turețchi duh . Astă-noapte, abia adormisem, și tresării din somn. Îl auzii, bâjbâia la clanța de la cămara mea. Până să mă reped să încui ușa, el o și deschise, îndată ce mă zări, mă cuprinse, nene Tămăduene, în brațe... Mă zmâcii din mâinile lui. Îmi dădu la picioare și începu să ...	205
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	Când se dezmetici, îi zisei: — Mai du-te și în astă seară la apă, și eu o să mă-ntorc tocmai pe-nserate, printre vii. Și lasă că-i pui eu mirul, drept în frunte, ca la mistreț. Susana plecă oftând. Apusese soarele. Stufăria șanțurilor întuneca potica dintre vii. Mă apropiam de fântâna cu "apă-bună", pipăindu-mi brâul, ...	218
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Susana	Susana mai căscă o singură dată ochii săi mari. Mă privi lung. Îi închise și adormi de veci, c-un surâs blând pe chipul ei alb ca floarea de mușețel. A murit de spaimă. Pe Susana am plâns-o și-am îngropat-o în apropiere de fântână, dar n-am putut s-o slujesc de frica polcovniciei. Pe cazac l-am aruncat pe gârlă, lângă ...	173
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dre...	215
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Fiecare din noi înfășura în batiste și ziare d-ale gurii pe o zi. Și astfel, unii cu brânză și pâine, alții cu ouă fierte și smochine, alții cu portocale și sardele, iar Trubadurul cu o năstrapă, moștenită de la bunică-sa, ne întâlneam pe treptele Academiii, în fața statuii lui Mihai Viteazul. Destul era să zică unul d...	206
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Cel mai tânăr era de douăzeci și unu de ani. Slab, palid, cu capul mare și tuns mărunt; ochi negri și vii, gene lungi și lucioase. Nervos și totuși stăpân pe mișcările lui sufletești. Cel mai neîndurat analist în viața de toate zilele și în daraverile științii. Despicând și clasând orice problemă, pentru el, orice corp...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Dintre noi, cel pe care îl iubea mai mult era tocmai vrăjmașul metodului său. Pentru acesta analiza era un mijloc, adesea fără nici o importanță. Vederile generale, dragostea sintezei ș-a sistemului erau puterea și mulțumirea lui. Puternic și violent, o discuție de mai multe ore o închidea într-o frază largă și vârtos ...	224
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	- și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracție, oamenii se înț...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Afară numai dacă n-ați amesteca ce simțiți cu ce înțelegeți și socotiți că în om tot e conștient, că tot se poate pune în formule algebrice. Sunt sigur că voi, dacă ați descompus un acord în do, mi, sol, credeți că ați înțeles ce ați simțit când ați auzit acordul. Discutați dacă o linie dreaptă la infinit este o curbă ...	215
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	– Iar ai visat. – Iar n-ai dormit ast-noapte. – Așa e. Era o lună, către miezul nopții, că ai fi citit la lumina ei. Și cu firea lui, p-așa lună... – Ei, nu știți nimic, răspunse Trubadurul. De trei zile mi-a rămas în nas mirosul morții: rece, rânced, ceva de melc fiert, și n-am izbutit să-l gonesc nici cu cel mai deli...	212
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Ne era drag peste măsură. Durerea, ca și veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mișcarea feței, în privire, în mlădierea vocii și în răgușeala în care își îneca glasul când vroia să-și arate dezgustul. Fiecare din noi îl întrebarăm, cu un fel de ceartă în glas: – Ce e,...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	E greu să mă înțelegeți fără să vă sfărâmați metoda voastră d-a judeca, d-a înțelege și d-a simți. Nu știți nimic... Nu știți că de trei zile... – Ei, ce e? Ce ți s-a întâmplat? Ți s-a înecat corăbiile pe Marea Neagră? Ți-ai tăiat capul și nu-l mai poți lipi la loc? Ce e? Ce primejdie? se răsti unul dintre noi cu un fe...	203
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	În veci n-o să-ți vii în fire. Iar ai visat. – La disecție! răspunse Trubadurul, tresărind. Am văzut pe masa de marmoră o fată tânără, mai frumoasă ca toate poveștile mele... I-am deschis pleoapele... Ochii verzi... Semăna cu ele... – Cu cine? Ne privirăm lung, îndoindu-ne de mintea amicului nostru. De mult se furișase...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Eram cel din urmă copil. Adormeam totdeauna, ca pe puf, într-o troacă așternută cu scutece vechi și arse de atâția copii cari se odihniseră pe ele. Voi, cari ați supt lapte strein și v-ați legănat pe brațe plătite, aveți dreptate să nu înțelegeți. Când m-am săltat și alergam prin grădină și prin viile din apropiere, od...	209
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Biată mama, lângă care dormeam, să trezea din somn și în zadar aprindea văpaița și mă mângâia, dându-mi să beau o cană cu apă. Eu, cu ochii deschiși, nu vedeam nimic, n-auzeam nimic, și obrajii mi-erau aprinși încât mă usturau, parc-ar fi fost părpăliți pe spuză. Rar deșteptam pe mama cu râsul meu, la miez de noapte, c...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Zadarnic îmi descântau și-mi puneau în mână câte un ou proaspăt și rece; și degeaba tata îmi răsturna punga lui cu sfanți, căci eu mă stingeam de dorul basmelor, cari jucau și se prefăceau necontenit pe geamurile ferestrelor. Numai cântecile tărăgănate și haiducești mă odihneau o clipă, apoi vroiam să fiu singur și să-...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Așa mi-a dat în bobi... – Om mare? Și unde s-ajung om mare? – În lume, cu aga și cu boierii țării... – Și aga și boierii țării sunt oameni ca toți oamenii? – Păi ce să fie, mamă, vezi bine, ce vrei să fie? – Atunci mai bine cu voi; nu vreau s-ajung om mare cu oamenii; mai bine singur; mai bine cum știu eu și nu știe ni...	208
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	– Lăsați-mă, strigă Trubadurul, lăsați-mă, simț în nas acea duhoare de moarte! Lăsați-mă să isprăvesc... Îl întinsărăm pe iarbă. Dacă el vroia ceva, era cu neputință să-l întoarcem. Să odihni puțin cu fața în sus, se ridică în genuchi și începu: "Viața era prea lungă. Trăiam deștept și-n somn. Sufeream la lumină și pe ...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Începui să am vedenii. Într-o noapte vroiam să ies afară. Sora cea mai mare, care mă iubea ca pe luminile ochilor, sări din pat, mă luă în brațe și mă duse în fundul grădinii. Era o lună nepomenit de frumoasă. Lumina ei poleia în argint vișinii înfloriți. În capătul cărării soră-mea, subțire și dreaptă, părea o stană d...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Într-o zi cădea o ploaie caldă. Fulgerile se frângeau aprinse în norii rostogoliți de vânt. Streșinile giuruiau în căldări parcă s-ar fi jucat cineva pe o coardă de chitară. Eu aveam ceva; nu puteam sta în casă; fulgerile mă ațâțau; cântecul streșinilor deșteptau în mine dor de povești. Vârâi cățelul Corbii în sân și, ...	222
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Cum îi luă Dumnezeu mâinile, nu știu, că fata scăpă urciorul de pe ghizduri și îl făcu numai cioburi. Atunci bătrâna, oftând, o blestemă: – Măiculiță, lua-ți-ar strigoul mințile cum mi-ai luat tu potolirea setii... Și parcă văzui... da, îl văzui... pe strigoi șontâcăind de la cap până la picioarele fetii ce zăcea întin...	215
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Și dacă o veste mincinoasă ți-ar veni la urechi, că iubita te înșeală, crezi că n-ai suferi ca și cum te-ar înșela în realitate? Și chiar de te-ai încredința de eroare, îți va rămânea îndoiala, un început de nefericire. Un om poate muri dacă asemenea temeri îl vor covârși. Cauza e ușor de înțeles. Poți să râzi tu de ea...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Deosebirea între noi e că eu vă înțeleg toate cuvintele vieții voastre, iar vouă vi se pare că le înțelegeți pe ale mele. Vă făliți cu pozitivismul vostru... Știința care studiază un creier mort este știința morții. Și nu tăgăduiesc, știința a înțeles pe deplin de ce moare un om și toate prefacerile prin care trece un ...	209
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	"Eram de zece ani... Deschisesem ochii pe o copilă cam de vârsta mea, cu care colindam viile. Bălaia îi ziceam eu, căci era albă, slăbuță, cu părul ca un caier de lână moale și învoaltă. Ochi verzi... verzi și blânzi... nu mă înșelau niciodată... Un glas dulce, ca după somn. Semăna cu ochii așa de mult, că, de vorbea, ...	224
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	– Adânc... e frig!... Adânc... e întuneric!... Mai bine la soare. Adormii în noaptea aceea încet-încetișor; mi-auzeam răsuflarea. Vroiam să nu adorm, dar, închizând ochii, de frica întunericului, mă fură un somn în care numai trupul și ochii adormiseră. Dam să mișc mâinile și să deschiz ochii. Mâinile - grele, ca niște...	219
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Pământul îi acoperi și se închise între ei și mine. Și din fundul lui auzii o jale năbușită:" Ah! e pustiu... e frig... e greu... întuneric!" A doua zi sor-mea se bolnăvi. Visul meu mi se deșteptă în minte. De spaimă, nu mai vorbii nimărui. Toată viața mea se mărginea la micile servicii ce făceam bietei bolnave. I-aduc...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Sării în picioare. Mă plecai spre dânsa. Un zgomot de scânduri. Tresării. Iubita mea se îndoi puțin de mijloc, și mâna dreaptă a ei rupse panglica care o lega de cea stângă și-i alunecă pe coaste. Vrusei să strig: " Mamă, scoală-te, e vie!" Imposibil. În spatele meu auzii niște hârjiituri pe geamuri. Mă întorsei spre f...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Îmi făcu semn să m-apropii de el. Eu ieșii de supt cojoacă și mă lungii lângă dânsul. Mă îmbrățișă și, când eu îi zisei: " Tată, mă doare", el mă sărută pe frunte și târziu își dezlipi buzele de pe fruntea mea. Mă încinse căldura. Ochii mă usturau. Picioarele nu mi se astâmpărau, căutând răcoarea. Degetele m-ar fi frip...	205
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	– Dar Colia? Mi-e dor de dânsa. – S-a dus Colia, biată Colie! – Dar Bălaia?... N-am văzut-o de-atâta vreme! – Bălaia?... Nu se știe nimic de dânsa. Trăia din ușe în ușe...Unii spun că a murit și-a îngropat-o popa pe seama bisericii. Atunci mi se păru că mă aflam în pustie locuri: nemărginire, muțenie, cer albastru. Și ...	206
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Visasem că murise trei... au murit numai doi. E un număr fatal. Când întâlnesc un chip ciudat, pentru întăiași dată, or pe ce uliță m-aș duce, până seara, trebuie să-l întâlnesc a doua oară. Când oi râde într-o zi, e cu neputință, în aceeași zi, să nu râd a doua oară, deși foarte rar mi se întâmplă să râz. Odată mi s-a...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Trubadurul	Câini!... Hoți!... Stârvuri!... Nu mai sunt oameni!... Cultura i-a ucis!... – Nu ai destule dovezi... De unde știi? – Era ea... era ea! răspunse Trubadurul, amestecându-și vorbele cu râsul... Era ea!... I-am dăschis ochii... erau verzi ca ai ei... în cel drept avea o pată galbenă pe iris... ca și dânsa... În stânga sân...	128
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Bogdan, Vladimir și Nohotiu, colegi de universitate, în același an fură numiți profesori la trei licee din țară. Bogdan, de limba și literatura românească, Vladimir, de istorie, Nohotiu, de științele naturale. La berărie — „La Căpitanul” — erau și veseli, și triști; veseli de izbîndă și triști că pentru întîiași dată, ...	211
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Ei n-au nici „sediu”, nici „capital”, dar merg bine. Se strîng două zile pe an. Nu se știe nici cînd, nici unde. Reporterii ziarelor celor mai răspîndite s-au cercat să ciupească cîte ceva. Cu neputință. Următoarea conversație avu loc în dreptul lui „Capsa”, între un gazetar dibaci și îndrăzneț și un profesor de matema...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Vioi, veseli, cu conștiința tihnită că și-au îndeplinit datoria, își povesteau impresiile și întîmplările de peste an, criticau cu măsură abuzul de „metoda intuitivă”, intențiile bune ale „ministrului reformator” și „rezultatele slabe obținute în învățămînt”. — Noi, noi, dac-am fi oameni, cu legi proaste, am împinge pr...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Bogdan, cel de limba și literatura românească, era tobă de giumbușuri și năzdrăvănii. Semăna c-un arap. Pieliță negricioasă, cap rotund, buze groase și răsfrînte, ochi scînteietori, dinți lați și albi și părul ca o hîrșie de astrahan. Gluma cea mai îndrăzneață o spunea serios, mucalit de serios. Nici un gest, nici o mi...	228
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Repede căzură la învoială cu gazda lor, un om pîntecos și scurt în picioare. Casa și masa, de fiecare, 250 de lei pe lună. Dimineața, cafea cu lapte. La prînz, două feluri, la cină trei, brînză și fructe. (A, fructe și la prînz.) Afară de vin. „Vinul aparte.” Un oțet de Drăgășani. A doua zi, ei, vorbăreții de altădată,...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Coborîră o scară de brad, care scîrția la fitece treaptă. La acești prieteni, de cum se revăzură, tragedia din luna lui august l9l4 se redeșteptase în toată oroarea ei. După o săptămînă, aerul viu, soarele de pe la jumătatea lui iulie, plimbările pe jos — la vale, pîn’ la Cîmpina, și la deal, pîn’ la Orații — le împrăș...	217
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	— …Cultură?… Ha, ha, cultură! Cult, ș-un negru, ș-o piele-roșie, ș-un bandit, ș-un pușcăriaș!… Cultura se dobîndește într-o viață de om, cu muncă și cu metodă… Civilizația? Nu!… Cultura este individuală. Civilizația este a rasei. Un țăran d-ai noștri, șui, costeliv, cu ochii vii, cu fața sinceră, blîndă și cinstită, cu...	224
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	„Dreptul”, devenit organic, străbate vremile de umilință și de rușine… Creștin, din religie a smuls un suprem epitet și l-a împreunat de veci cu dreptatea, adică cu însuși rațiunea lui de a fi, ș-a ajuns la „dreptate dumnezeiască”!… Astfel, cel pururea nedreptățit crede în porunca dreptății ca în porunca lui Dumnezeu… ...	227
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Da! ș-acum pentru „germanii culți!”… „Forța primează dreptul!” Pentru „germanii culți”, acum mai cu seamă!… „Suprema forță, supremul drept!”… „Forța universală, universalul drept!”… Of tocmai așa simțeau, și fără formule, strămoșii lor de pe timpul primilor împărați romani!… Dacă Germania, în proslăvirea forței brutale...	208
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Într-un orășel de munte din Moldova s-a încuibat jocul de pocher. Domnii joacă. Cocoanele? Turbate! încep după prînz. Își uită și de casă, și de masă, și nu sparg jocul decît, ăl mai devreme, la trei ore după miezul nopței. Și acestea sunt cele mai cuminte. P-altele le-a’pucă ziua albă. A doua zi au ce povesti. O! să v...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Îi cad cărțile din mînă: patru popi! S-a „curățat”! E înfuriată. „Să merge, ma chere, c-o terță de culoare la zece lei?” „Daaa!” „Și se ține relansul?” „Daaa!” Cleo, roșie, congestionată: „Elle est foile celle-lâ „ Și dispăru ca un vînt turbat. În urma ei, rîsete si chief. M-me X… avea niște solitari de briliant în ure...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Colonelul e gras, cărunt și cu mustățile zbîrlite în sus. Minte limpede. Ordonat. Corect. Cînd scapă cîte un „sapristi!”, corpul ofițeresc tremură. Cu venitul de 8 000 de lei de la o sfoară de moșie, moștenită de la răposatul său părinte, își ține casa. Cît despre leafă: praful și paragina! Mitzi i-o toacă toată în căr...	209
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	— E, mă miram eu să nu-ți dai în petec! zise Nohotiu. Vladimir aruncă, ca din pușcă, un rîs care chihoti pe Valea Prahovei. — Negoiță, un naiv. Curat, sîrguitor — deși cam încetinel — le făcea pe toate după poruncă. Numai să nu-l fi luat repede. Cîte un cuvînt mai greu ca „dobitocule” îl pripea la vorbă, repetînd unele...	202
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Tîrziu, colonelul sună la prefect ca să ia pe Mitzi. Feciorul îi deschise. — Ce face duduca Mitzi? — Ah! d’duca Mitzi ari o ghină, ari o ghină, mămucă! mămucă!… Fulg! Fleoșt!… Fleoșt! Cariu?… Perde d’duca di ti miari d-așa ghinion!… — Spune-i c-o caut… — Mă rog matali, domle colonel, cum e dumneaei di necăjită, mă ie m...	210
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	sapristi! Trase ușa după el ș-o tuli drept la cazarmă. La douăsprezece se întoarse acasă. Aruncă sabia și chipiul. Intră în sofragirie. Masa, pusă. Mitzi, pe un scaun, cu ochii în palme. Și în loc să fie cu robe de chambre-ul ei albastru, străveziu și descheiat la piept, era cu aceeași rochie din ajun… Colonelului îi z...	208
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Colonelul se congestiona. I se puse o perdea peste ochi. Prințul Richard, curtezanul tutulor cucoanelor! Colonelul nu-l putea suferi. Tunica-l strînse. Vru să se descheie. Doi nasturi îi sări de la tunică și se învîrtiră pe jos. — Ei bine… era și Richard… Și?… Colonelul o privi drept în frumoșii ei ochi. — Pierdusem ce...	221
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	— Nu, nu, nu te-ai făcut… erai pe cale să te faci… Mitzi îl înțelese. Privirea îi scăpără. — Colonelule! O ofensase. Colonelul o sărută pe frunte și ieși ca un viteaz din sofragerie. Dupe un ceas se întoarse și găsi pe Mitzi așa cum o lăsase. — în sfîrșit!… M-am împrumutat ș-am plătit p-acel muțunache!… El, c-un surîs ...	215
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	în Vinerea Paștelui?… Bine!… Fie!… Caii la cupeu. Mitzi, c-o rochie apelpisită. Frumoasă ca o iconiță. Veselă ca o vrabie. Ușoară ca un fulg. S-aruncă în cupeu, trăgînd pe colonel după ea. Negoiță, sus, lîngă vizitiu. Cum ieșiră din poartă, colonelul opri cupeul. — Negoiță, la iuțeală, cărțile! Pînă să spuie „cărțile d...	203
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	— Slujnica… — Era tînără? — Aș! bătrînă și groasă. Și rîzi colonelul, și rîzi Mitzi… În dreptul președintelui consiliului județean: — Două, flăcăule. Negoiță se întoarse roșu ca racul… — Trăiți! Nu sunt acasă… Nu-ș’ce naiba au… că ș-aia a rîs… Zice: „Ce să fac cu ele?” Zic: „Să le dai coniții și conașului de Ia ai noșt...	216
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	— înțeles, domle colonel! — Ei, nu te miști ? — Dar… — Ce, dar? — S’trăiți, domle colonel, nu mi-a mai rămas decît popa de spațiu… Și, întinzînd palma dreaptă, îi prezentă un rege de treflă. Colonelul, scos din fire: — Ce e asta, măgarule? Fofolea muri și învie. Popa de spațiu sălta în mîna lui de țăran ca pe jeratec. ...	247
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	După un an de zile Mitzu, desperat, stărui pe la minister, și ministrul îl mută — „în interesul serviciului” — într-un oraș de peste Olt. Mitzi s-a despărțit plîngînd de Iolanda și de Fanșetta ș-a pornit cu „fleoșurile” în Oltenia. Oltencele, mai chibzuite. Miza, mai mică. Floșurile, mai puțin ofensive. Colonelul a mai...	248
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Savantul să cunoască, criticul să cîntărească, artistul să dea viață… — Secături, întrerupse Bogdan. Noi suntem niște școlari silitori în ale științei… Ei, Vladimire, începi… — N-o să credeți… E imposibil… Eu am aflat-o de la unul din eroii acestei întîmplări… Viața este un șir de farse tragice… Un procuror, un judecăt...	209
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	O duminică, procurorul cu judecătorul de ședință, ceailaltă, judecătorul de ședință cu judecătorul de ocol și în cea d-a treia, judecătorul de ocol cu procurorul. Începură să se bănuiască. — Ce e cu amicul? — M-aș prinde că e amorezat! — E o minte practică… Nu crez… Vară, cald, zăpușeală. Frunzele de platan cad, legă- ...	237
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Problema se așează astfel: în douăsprezece duminici eu am fost de opt ori aci, la masă, la aceeași masă, ș-am băut, în total, douăzeci și patru de țapi… — Și eu jur că, în douăsprezece duminici, nu te-am văzut decît de patru ori, întrerupse cu oarecare violență judecătorul de ocol. Dacă tu spui adevărul — căci asupra d...	207
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	— De două ori… — Va să zică, dacă eu aș fi l și tu 2, și fiecare grup cîte-o duminică, eu am venit în trei duminici de două ori și nu te-am întîlnit pe tine decît o singură dată. Dacă în trei duminici e fatal să se întîmple așa, în douăsprezece duminici va fi tot așa de fatal să ni se întîmple de patru ori mai mult 2x4...	216
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	— Și p-a mea… la fel! Se priviră drept și ascuțit. — Cu-a mea mă întîlnesc la două ore dupe amiază, în Cișmigiu… — în Cișmigiu? — Mai spune o dată! zise judecătorul de ocol, ștergîndu-se pe frunte. — în Cișmigiu… pe movilă… — Ce, vrei să rîzi de mine? Amorul propriu, de bărbați și de tineri, era, evident, jicnit. — Liz...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Vacanție…	Paharele răsunară. Și glasul ascuțit al unui chelner se auzi: — Poftiți? — Nimic! Ministerul public conti	17
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	De-a lungul tufăriilor dese și verzi, printre plute bătrâne, sălcii tunse și scorburoase, Râul Târgului își răsfiră apele pe minunata sa albie, în fâșii șerpuite, reci și străvezii, că îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de s...	221
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	Peste ce-a făcut natura de prăpăstios, numai geniul și prostia stăpânesc. Aici numai pătrunderea fără seamăn și neghiobia fără pic de înțeles pot prididi. A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de-a nu suferi. A pricepe tot sau a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde a...	217
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	Copilul ține în brațe un pisoi cenușiu cu cercei roșii în urechi. Mirea, sărac de tată, n-are altă mângâiere decât pe nea Zobie. Cu el se-nțelege. Cu el și cu pisoiul. Și când mă-sa îi caută, adesea îi găsește ghemuiți unul peste altul. Gușatul orcăie cu fața în sus. Pisoiul, lipit de fruntea lui îngustă, toarce caieru...	209
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	Ochii săi mici se crăpară. Zbârciturile feței plecară spre tâmple. Nările nasului i se deschiseră și, înviorându-se în obraji, începu să alălăie un cântec înfiorător. — A, la, la, la, lu, la, lu, la, lu! Mirea începu să țipe ascuțit, vesel de cu ziuă de ce-o să câștige de la cucoanele lui cu mâinile moi ca puful, cu oc...	204
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	Că e cu părul ca fumul și cu ochii albaștri. Și e mititică și bună. Și mă întreabă dacă plâng, dacă o să mai vie tata, dacă mi-e dor de el și dacă-l visez noaptea... — Bu, a! ba! îngână Zobie, împleticindu-se pe picioare. Era vesel. Erau numai ei trei. Așa înțelegea viața gușatul. Obrajii săi întunecați i se luminară. ...	210
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	îngâna Mirea. — U! u! răspunse gușatul. Veselia îi străluci în luminile ochilor. Îl înțelesese cineva pe pământ, și el numai atâta vroia. Apoi ridică pumnii încleștați în sus, îi trânti jos, scrâșni din dinți, strigând îndesat: "He! he!" Copilul, cu ochii căscați, în loc să se sperie, îi răspunse liniștit: — Și pe Mama...	203
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	— Ho! Ho! uite și Zobie, frumușelul maichii! — Miau! miau! — Huidu-ho! potca pământului ! — Hâr, ho! pe el, mă! Și unii azvârliră asupră-i cu coceni, alții cu cartofi și cu paie leoarcă de apă, adunate din canalul orașului. Iar Viezure, cel mai nebunatic, îi apucă, în fugă, ciomagul și îl smuci, dând un chiot. Ciomagul...	210
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	Dar nu putu bâlbâi nimic. Se umflă în gât. Gușa sa roșie îngălbeni, și tot sângele îi năvăli în obrajii veșteziți. Se împletici, oftă și plecă plângând. — Ce au ei cu noi, nea Zobie? zise Mirea, sfiindu-se de bulgării ștrengarilor. Și în jalea gușatului se amesteca mânia cu un fel de rânjet. Jelea a milă, a mângâiere, ...	210
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	Când Zobie și Mirea intrară sub șirul umbrarilor, încredințați că se vor odihni de gălăgia nebunilor care le ațineau drumul, negustorii se uitară urât la dânșii. — Ați venit cu noaptea în cap, cerșetorilor! — Toată ziua, bună ziua, milogilor! — Ai, cărăbăniți-vă! N-are omul să se miște de voi! — La o parte, că v-arunc ...	207
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	Zobie începu a striga. Mirea se vârî în el, ținându-și cu amândouă mâinile sânul în care se frământa pisoiul speriat. Deodată se-auzi glasul unuia din cei doi căpitani strigând: "Iureș!" Și se năpustiră cu toții asupra lui Zobie. Îl întinseră de zăbun, îl îmbrânciră, râzând să se prăpădească de spaima idiotului. Unul î...	219
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	Închise ochii și izbi în toate părțile cu pumnii încleștați. Urletul i se înăbuși de copiii care veniră valvârtej asupră-i. Răsuflarea lui era o orcăială care se stingea din ce în ce. Dar deodată, de sub acel morman ce colcăia, se-auzi un țipăt ascuțit. Copiii, de spaimă, se rostogoliră unii după alții și într-o clipă ...	208
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zobie	A trebuit să-l lege ca să-i poată lua trupul copilului.	10
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	D-atunci nu s-a mai văzut atîta lume la Șosea; elegantele nu sunt mîhnite; a fost cea din urmă zi frumoasă. Teii, triști și prăfuiți, stau ca niște soldați în linii drepte ce par a se împreuna în depărtare, tăind Șoseaua și micile alee cu umbrele lor; un vînt ușor adie, mișcînd frunzele ofilite, ce abia se mai țin de b...	208
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Cîteva copile să cred fete mari și să plimbă, urmărind cu ochii pe cochetele cari zboară pe Șosea, purtate în trăsuri ușoare de niște telegari tot atît de cocheți, în rînduri de cîte trei-patru, spectatorii să plimbă Încet și galeș. Niște unguri, în costumul lor național ce le țipă între spete, roșii ca racu, pămădați ...	248
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Cocoanele stau răsturnate în trăsuri; nu le mai încape locul; nu mai au unde să-și arunce coada rochilor; privirea lor joacă în toate părțile, cînd vioaie, cînd tristă, cînd semeață, cînd blajină, rostogolind ochii în orbită, cînd spre cer, cînd spre pămînt, setoase de efect, stăpînite de fudulie și închinate modei. Da...	261
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Unele au rochii de catifea ca vișina putredă or civită, dîndu-și aere de streine, or de cine știe ce; altele au rochii de mătase albă, cerulie și neagră sadea, or înpestrițată, dungată sau cu figuri orientale, cum se purta în timpul protipendadei pe paftalele mireselor. Unele sunt decoltate, altele sunt prea decoltate:...	228
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	ce civilizație! ce națiune deșteaptă! ce valvîrtej!… și ce chin, ce muncă silnică a îngriji de cămin și de copii, a sta închise între patru pereți și a auzi de dimineața pînă seara țipete, certe din partea copiilor, înbufneli și trăsneli din partea bărbaților. Bine că a mai dat Dumnezeu joile, duminecele și sărbătorile...	216
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Amîndouă poartă mantale spaniole și pălării cealmale și buchete la pept, buchete pe umer, buchete pe volane; stau cu spatele în fundul trăsurei și cu picioarele pe scăunelul dinainte; au ghete la fel; de culoarea gîndacului cu elitre d-un albastru metalic; au ciorapii rose-pâle; este cea din urmă modă. — Ei, ma chere, ...	205
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	— Ascultă-mă, Georges, întrerupse cel d-al doilea, aruncînd țigarea pe jumătate, cine e acel tînăr ce trece călare și care, cu toată eleganța, se ține ca vai de el în scări? — Un copist, răspunse Georges, mi-a fost coleg, n-are bacalaureatul. — Copist! — Da, dar e amantul unei cocoane din lumea înaltă… — Tînără? — De c...	215
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Muma celei dîntăi a vîndut zarzavat; tatăl celei d-a doua a fost cîrciumar; fratele natural al celei d-a treia e șef de birou. Prima privește cu sfială. A doua privește nepăsător. A treia surîde la cavalerii ce merg mai încet decît cînd ar călări p-o trestie. Prima e curtată de un tînăr care are de gînd să facă studii ...	201
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	zise birjarul celei d-a treia. — Unde-oi vrea! Cîteșitrele au debutat prin a le cînta craidoni prin mahalale la zile mari: „Toată noaptea bat în poartă. Și tu dormi, dormir-ai moartă!” Dar d-atunci, cîte ministere nu s-au schimbat!… Trăsurile furnică; „ține pe dreapta!”, „mișcă mai repede!” „stînga!”, „deschide-ți ochi...	214
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Socrate murise. Era singura datorie pe care nu și-o plătise. Pomenesc aceasta pentru faliții nereabilitați care se plimbă în faetoane. Dar soarele s-a coborît mult, poleind creștetul arborilor c-o lumină roșetică și tristă. Trăsurile, rînd pe rînd, părăsesc Șoseaua ..asurzind Podul Mogoșoaii cu niște uruituri stridente...	231
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Vorbiți mai încet de bogăție, că supărați pe cei săraci; vorbiți mai încet de virtute, că supărați pe oameni. Dintre doi oameni cari înșeală, acela e mai vinovat, mai neonest, care consultă pe avocat: desigur, el e apărat de lege. Dacă oamenii și-ar lua socoteala la vorbă, o elocinte tăcere ar domni peste lume: două-tr...	232
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	De multe ori, privind un om dus pe gînduri, îți face impresia unui ocean liniștit și întins, al cărui fund e pururea ascuns de ceriul vioriu ce se oglindește în apele sale. Dar ce de stînci, ce de nomol nu se ascund cu prisosire, sub acea velință nemărginită. Sfâșiați aparența, și veți vedea dacă liniștea omului nu se ...	215
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Amor rațional e totuna cu infinit limitat: de unul mi-e silă și pe altul nu-l înțeleg. Pasiunile ne înșeală, lipsa lor ne dezgustă: omul e fericit cît timp e înșelat. III Un bal (Teatrul Național, 15 febr.) Bal pentru săraci, bal pentru incendiații din Focșani, bal pentru văduve, bal pentru petrecere, și petrecere pent...	221
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Nu e departe pînă cînd vom ajunge o țară de călușari, de brezăi și de baluri, o țară de sibariți uscați de simț și de milă pînă în măduva oaselor, și totuși făcînd pe maimuțele cochete pentru milă, pentru ajutor, pentru progres. Balul e în toată splendoarea lui. Policandrul ce plutește tăcut, gigantic în mijlocul teatr...	218
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Sunt și miniștri, și foști miniștri, și deputați, și senatori, și scriitori; sunt și bătrîni cu favorite cănite, și moșnegi cu barba ca zăpada, și unii ce crede că sunt tineri, și tineri; sunt și cucoane mari și altele care se cred mari, și divorțate, și măritate a treia oară, și cu bărbați și fără bărbați; sunt brutăr...	239
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Fețele sunt lucii de căldură; nădușeala face cîrîie pe obrajii celor pudrate pînă la rădăcina genelor; privirile sunt stinse; ochii pare că au o singură culoare: surîd numai prin încrețăturile ce-i încadrează; părul bălan, negru, castaniu și cărunt, înbîcsit la unele cu pudră, cade ciufulit, în voia întîmplării, pe niș...	236
Barbu Ştefănescu Delavrancea	Zigzag	Toți sunt negri ca corbul; au frac, vestă și pantaloni negri; parcă ar fi scăldați în păcură, dacă peptul cămășilor, albe ca zăpada, n-ar fi dezvelit; mînele parcă sunt băgate în var: poartă mănuși albe; la subțioară țin strîns niște talere de disc; clacul e neapărat. O! mai cu seamă pentru un judecător, pentru un proc...	232

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.