author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | nici una! — Ia privește la el: o țuică, o sticlă de vin, trei feluri de bucate, pe care le înghite fără să le mestece... Încolo: nu vorbește, nu râde, nu se supără... Ce ciudat om! — Vezi, zicea o doamnă frumușică către un căpitan de tunari, ce galbenă și ce întinsă piele are pe obraji mutul care mănâncă singur, care t... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | — Vrei tu, Mimi, să-i auzi glasul? — Vreau, vreau, răspunse ea repede și trânti un pahar cu fundul pe masă. — Ce-mi dai? — Ceva mai mult decât i-aș da mutului dacă ar vorbi. — Bine, răspunse căpitanul. Făcu semn unui chelner să vină și, când se apropie de dânsul, îi șopti ceva la ureche, îi bătu din picior, îi zâmbi și... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Luă furculița, scoase liniștit, una după alta, toate muștele, tăcu și începu să mănânce, fără a se sinchisi de vecinii care râdeau cu hohote. — Ce gugumănie rea! mormăii eu, revoltat de veselia căpitanului ș-a doamnei de lângă dânsul, dar așa de încet, încât socotii că nimeni nu mă auzise. Dar acel domn, singur și înch... | 251 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Răsturnai scaunul, mă izbii de o cucoană bătrână, care trânti în urma mea un "Hei! ce, ești chior, domnule? ", și-o rupsei la fugă, simțindu-mă fatal atras de acel necunoscut bizar. Cu toată graba mea și tâcâiala inimii, îl vedeam lămurit în minte: galben, cărunt, tăcut, desprețuitor, singur în mijlocul lumii ca într-u... | 227 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | În dreptul unei case mici, pusă cam sub șosea, îngrădită cu lațe și ocolită cu măturică, cu crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă în pridvor și se făcu nevăzut în casă, trântind ușa după el. Firește, mă hotărâi s... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Țăranca veselă, vorbă lungă și hazlie, căzu la învoială că-mi închiriază odaia de alături de acel domn, pă "nu mai jos de doi poli, că la ea e curat, că e odihnă bună, că sunt țoale să te îngropi în ele până în gât; și, unde mai pui, umbră deasă și prune de tot felul; mă rog, la câte rămnește inima omului". A doua zi, ... | 221 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Se răstea, ofta, înșira cuvinte fără înțeles, rupea și mototolea la hârtie, ca și cum ar fi smuls foi din vreo carte, îl auzii bine cum râcăi de mai multe ori niște chibrituri și dete foc la ceva care ardea repede. Se deslușea bine pălălăile supte de coșul sobei. După acest foc, ce nu ținu decât câteva minute, el încep... | 212 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Inima începu să mi se bată; răsuflarea mi se împiedică de câteva ori și, fără să știu de unde mai aveam putere, mă răsturnai cu fața în jos. La ziua albă, somnul, bunul somn, mă fură cu odihna lui mângâietoare. M-am deșteptat după amiază. Nu-mi mai era frică. Mă întremasem. Odată închipuirea liniștită, mă simțeam, ca ș... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Ce fel de viață duce? Ziua liniștit și noaptea în prada atâtor chinuri... Ce om este acest nefericit?" Pe la miezul nopții, văzând că și-a aprins lumânarea, am intrat binișor în curte. Luna mi-era nesuferită, căci lumina din creștetul cerului să fi zis că este ziuă. În vârful picioarelor m-am apropiat de fereastra odăi... | 221 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Obrajii lui, galbeni și fără pic de viață, se deschiseră, se luminară, se rumeniră puțin, dar așa de repede, încât înțelesei că acea căldură nu le era firească, ci, ca și cum l-ar fi dogorit un foc străin de sângele lui, o gură de sobă încinsă, o izbire de soare în creștetul capului. Ochii lui, stinși și adormiți în or... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Viața nu e liberă; viața e o sclavie și un joc de cărți; o carte fatală te prigonește zece generații întregi, dacă vitalitatea bestiei dintr-un neam nu se curmă mai degrabă! După aceste cuvinte făcu de câteva ori pe nas "hî-hî" și se așeză pe un scaun de lângă masă, își cuprinse tâmplele în mâini, plecându-se pe-o cart... | 250 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | De astă dată obrajii lui erau un amestec de galben, alb și vânăt. Mi se păru că tremură. După câteva învârtituri prin odaie, se repezi la cartea pe care citise, o zvârli cu scârbă de pe masă, o mototoli, îi smulse foile, răsuflând pe nas așa de puternic încât îl auzii cum auzi din depărtare un cal speriat. Adună toate ... | 238 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | O moștenire de la moși, de la strămoși, un faliment de sânge pe care l-am primit în vinele mele fără să știu, fără să vreau și fără ca ei să fi știut și să fi vrut. Cum sfârși aceste cuvinte, apăsă cu mâna dreaptă pe plăselele negre ale cuțitului, a cărui limbă subțire și sclipitoare îi pătrunse carnea. Când îl trase î... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Și îl auzii că râde, zicându-mi: — Nu e așa, vecine, că sângele meu e roșu și bun? Nu e așa? Un mort, dacă, printr-o minune, ar fi râs și ar fi vorbit, n-ar fi râs și n-ar fi vorbit mai rece, mai uscat și mai sinistru ca acea fantomă neagră care-mi bătu în geam. Am rupt-o la fugă. Pe la poartă mi s-au tăiat picioarele ... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Vroii să strig. Căscai gura, dar n-auzii nimic, în fața mea sta nemișcat acel om necunoscut. Privirea lui mi se părea că mă judecă, mă osândește și mă execută. — Nu fi copil, n-ai de ce să te sperii, îmi zise el blajin și mă potoli. Ai dormit în șosea; ai răcit; o să-ți treacă; nu e nimic; de tot te poți lecui, afară d... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Țărancele, cu fotele roșii și cu cămășile albe, sumese într-un șold, nălbeau pânzele, copii desculți și numai în cămăși groase și ridicate până la burta lor, doldora de prune și de mere, bălăceau prin șuvițele de apă ce se coteau din matca râului iarăși în matca lui. Eu băteam cu bastonul pietricelele și mă gândeam cum... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Mă luă de mână și mă duse în odaia lui. Pe masa de brad erau două cărți, două ceaiuri care-și afumau aburii căldicei și mirositori, și cuțitașul de chirurg pătat cu sânge închegat. Cu frica în sân, m-așezai pe-un scaun. El era în fața mea. Aprinserăm câte o țigară. Sorbi de două-trei ori din ceai și începu să vorbească... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Ai putea, aproape cu siguranță, de la un mic semn, să deosebești, cu douăzeci de ani înainte, care copil va ajunge un om procopsit și fericit și care va muri cum a și trăit: sărac și nefericit. Dacă pe la vârsta de cinci-șase ani deschide niște ochi blegi și reci, nepăsători, mari și uscați, nu mai rămâne îndoială că p... | 228 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Un singur cusur aveam: eram sărac. Ș-a fost de ajuns... Aci se opri din vorbă. Sorbi din ceai. Ridică din umărul drept și făcu pe nas de câteva ori "hî-hî", ca și cum ar fi râs. Apoi începu, clipind des: — Nu știu dacă d-ta înțelegi pe deplin cuvântul să-ră-ci-e? — Îmi pare rău că-l înțeleg... — Nu e vorba de sărăcia-l... | 217 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Ea, o femeie uscată și naltă, înfiptă la vorbă, încăpățânată și necăjicioasă, nu lăsa deloc cu deputăția. Deputăția este o meserie care duce departe. M-am amestecat în discuție, căci mi-era silă să-i ascult. Le-am spus cât de multe lipsesc copiilor și cât de multe le mai trebuiesc. — D-ta prea observi multe, prea știi ... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Alfred de Musset, publicată în 1830. nial și simplu: "Pe când eram în lume tu singură și eu", îl spunea minunat, cu toată melancolia, cu toată părerea de rău adâncă și omenească ce i se cuvine. Aci iar își tăie cuvântul. De astă dată surâse iar amestecat cu acel "hî-hî" tris... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Ea zicea că da, eu susțineam contrariul. — Ce vrei, acele versuri ușoare, limpezi, bogate, acele comparații fericite, acea credință în dragostea lui sunt niște dovezi puternice că poetul a simțit și a știut să spuie ce simte. — Nu, eu nu sunt de părerea d-tale, îi răspunsei eu. Versurile lui sunt ușoare pentru că nu sp... | 234 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Aș putea zice că numai când descrie ce vede și înseamnă ce umblă în gura poporului, numai în aceste cazuri e destul de bine, este chiar un artist desăvârșit. Iubirea, ca și toate celelalte patimi ce nu se pot vedea, pentru el au rămas comori ascunse, pe care niciodată nu le-a putut găsi. Cine iubește are căldura logică... | 220 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Și mi-a făcut un rău nespus când mi-am simțit naivitatea sângerată și când curățenia iluziilor mele mi s-a părut că este o curată prostie. Nu este simțire nobilă care să nu se zguduie când vrăjmașul ei ți-o surprinde dormitând și ți-o izbește repede. Toată noaptea, un singur gând am tors în creier. Dacă a cercat să mă ... | 309 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Liniște | Aceeași frază, aceleași cuvinte, aceeași mânie și același dispreț. Aș fi dorit să-i spun: "Puteai să mă dai pe ușă afară ceva mai puțin crud". Curajul mă părăsi. Cine crede că dreptatea are și îndrăzneală nu știe ce spune. A doua zi am plecat și de la înaltul funcționar. De astă dată trist, cu un început de îndoială, d... | 79 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | P-atunci umblau sfinții pe pămînt, se dăschidea cerul la Bobotează, farmecele închegau apele, iar unii telegari mîncau jeratic… Iarba era deasă ca peria, să fi zis că a sosit priar cu adierile încropite, cu lumina caldă, cu hălăciuga de brebenei și cu stolurile de păsări gonite de arșiță de prin țări și pustiuri, pe un... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | Băutura, cheful și jocul se țin de mînă. Hora e prea încetinică. O sparseră după două învîrtituri și, împletindu-și mîinele, o repeziră în șir vioi, aci bătînd cu călcîiele pe loc, repede și îndesat, aci aruncînd picioarele sus și lung, ca și cum ar fi sărit pîrleazuri. Și pînă cu noaptea în cap zobiră pămîntul, netezi... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | Ș-a stat ninsoarea, și s-a pus o geruială de crăpau pietrile, de trosneau lemnele și-ți scrîșneau dinții în gură. Moș popa zbughea la cîrciumă să se mai dăzghețe, că e bătrîn, și alții, după el — ce-o face popa să facă și ei. Popa, înghețat vargă, da una după alta, vorba și țuica, țuica și vorba. Ceilalți, roată în jur... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | O văduvă, de colo, săracă lipită, cu cinci guri pe cap, își uită să ceară ce venise să ceară, și se tot gîndea, știind și pe moș popa, și pe morar, și pe pescar bogați, putrezi’ de bogați. Apoi dăschise gura și zise, ștergîndu-se pe la nas cu mîneca cămășii: — De, părințele, de, a fi, n-a fi, dar așa mi-a spus zdrențea... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | Cu lopeți, cu furci, cu ciomege, se duceau năvală, spre pădure, iar în fruntea lor mergea moș popa, c-un tratavanghel la subțioară, și așa era de îmbulzit, că făcea un pas pe jos și nouă pe sus. Laudele curgeau claie peste grămadă. Ei, pînă aci i-a fost lui Moș Crăciun! Numai să le pice în cale, și lasă-l, ce i-or păți... | 212 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | O mînă d-ar fi învîrtit, i-ar fi culcat pe toți la pămînt. În barba lui albă era atîta lînă cît ai lua după o turmă. Și îi curgea la vale, de sub nas și de sub ochi, pale, pale, mustățile și barba, și se înecau mai jos de genuchi în zăpadă; să fi zis că varsă cineva cu gălețile lapte și sloi de gheață, așa îi erau de l... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | — La maslu, părinte! — Ce salcie, ce flori, părințele?! Și popa, zăpăcit, vru să întoarcă foaia cu aceeași mînă cu care ținea cartea. Cartea îi scăpă, se afundă și nu se mai văzu din zăpadă. Moș Crăciun se dășteptă din somn, crăpă ochii, și după genele lui albe și lungi să scutură puzderie de ninsoare. Își cletănă plet... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | Pe unde atingea cu mînele, crăcile trosneau și săreau așchiile din ele. Popa se sculă de jos ș-o șterse spre sat, sprinten și vesel, ca și cum ar fi întinerit. — Ce ți-a spus, părinte? întrebară cu toții. Popa tăcu și-și cătă de drum. Morarul făcu cîțiva pași spre Moș Crăciun, îngenuche și zise: — Rogu-te, Moș Crăciune... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | Dacă vei da cu plasa și vara și iarna, de un’să mai fie și peștele? Fă o copcă, bagă coșul tău ăl mare în copcă, și mîine din zori luptă de-l scoate, că va fi încărcat cu crapi mari și dulci. Creștinul se sculă de jos ș-o porni spre cămin, scuturîndu-se de zăpadă. Și cînd văduva începu să-și spuie păsul, Moș Crăciun o ... | 212 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | Și un pas era cît o repezeală. Și făcu doi, cît o goană de cal. Iar în urma lui se băteau crivățul cu austrul, și zăpada se pornise ca niște nori învîrtiți și răsuciți, de n-o pătrundeai cu ochii. Rămaseră toți cu gurile căscate. Și buni-bucuroși că au scăpat de moșneagul care ducea cu dînsul viscolul, se împrăștiară p... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | În ajun, popa plecă cu icoana, dar, amețit că nu închisese ochii toată nopticica, și îmbulzindu-i în minte cuvintele pe cari le turuise într-una, cum intră în casele creștinilor, în loc să cînte „în Iordan botezîndu-te tu, Doamne”, îl duse gura anapoda: „în colac botez… aș, ce spui și eu… no, o,o, î, î, în doi colaci b... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Moș Crăciun | Iar copiii le rînduise în chip de porc, și cel mai mic, un creț cîrlionțat și bucăliu, se legase cu betele de codița lui și, prefăcîndu-se că-l tîrăște porcul, ținea într-una: — Nea, nea, ho, ho, purcel, ho! Ei, d-ar fi lumea cum ar trebui să fie, pînă în ziua de azi săracii ș-ar mai îndulci necazurile la zile mari, ia... | 74 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Micuții | O simțire nouă îi rumenește obrajii bălani. În părul ei blond se cletină o camelie albă. Clipește rar: vrea să-l vază mult, mult, necontenit. Copilul doarme. Cămășuța subțire i s-a ridicat la umeri. E gol mai tot. Curbe grațioase și adînci îi despart musculatura. Un cîrlionț auriu i se mișcă în mijlocul frunții. A scîn... | 225 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Micuții | Serafitta a auzit de atîtea ori pe mama ei vorbind de „lumea bună”, încît într-o zi a spus despre o prietenă a ei de 5 ani că „frumoasă e, dar n-are manieri din lumea bună”. Multe luni selectedul capitalei a repetat uimit fraza „copilului de geniu”. — Știți ce-a zis Serafitta?… — Da?… de cîți ani e? — N-a împlinit șeap... | 212 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Micuții | — Mama a zis c-o să cumpere un frate mic, mic… Dar dodată o rup la fugă, strigînd: — Dodo! — Dodo! Mama tresare în odaia d-alături. Dacă s-o fi răsturnat leagănul? — Dodo! O bănățeancă voinică se repede speriată. — Ce e? Ce s-a întîmplat? Surorile, liniștit și una dupe alta: — Dodo, fetița nu s-a dășteptat… — … nu s-a ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Micuții | „Copilul tatii” este om încă. Mănîncă alunele și se gîndește. E urît moșul? Da, dar îi e foame. Săracu moșu! A mîncat alunele, și „copilul tatii” n-a înțeles… — De ce să nu-i dau, tată?… E bătrîn și nu vede… A doua zi chemă pe un simigiu. Cu un ban bagă băiatului un covrig p-o mînă și unul pe cealaltă. — Vezi, copilul ... | 219 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Micuții | — Tată… Iar stă. — Tată, dă-mi să dau moșului un ban… a mai venit o dată… — Ioane! Ion a venit. — Ioane, du’ dă cumpără d-un ban bomboane, prăjituri și jucării. Copilul face ochii mari-mari: și bomboane, și prăjituri, și jucării?… Ion a sosit. A adus, d-un ban: un cornet de bomboane, o cutie cu prăjituri și un drum de ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Micuții | Și deștul lui subțirel arată în sus, spre tavan, pe „mo-su ă-la”. D-apoi știe și o poejie. Cine n-a văzut erou în viața lui n-are decît să privească la Gogulanu cînd spune poejia: „Megi î Dacia, găbeste, Pe gîdaci de risipete”… Știți cum i se întunecă privirea? Richard Inimă de Leu n-a privit mai strașnic decît priveșt... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Micuții | Cînd m-a văzut, s-a înroșit. O doamnă s-a luptat cu evantaliul, cu umbreluța și cu rochia, și n-a izbutit să scoață portmoneul. Într-un ceas 10 din 15 i-au dat. Mă sculai să plec, dar văzui un mic ștrengar, desculț și cu capul gol, care se apropia încet-încet de cerșetoare. Un moment se opri. Privi cu lăcomie la un coș... | 241 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Micuții | Mi s-a făcut milă, dar totuși am avut hainia să-l duc la cerșetoare, ca el, cu mîna lui, să-i dea ciorchinul de strugure. — Iacă, fetițo, un băiat bun și milos, îți dă ție un strugure cumpărat cu banul lui, pe care i l-a dat mă-sa fiindcă s-a purtat bine și și-a învățat lecția… Niciodată n-am văzut copil plîngînd mai c... | 94 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Marele duce | Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Marele duce | Se lungi pe iarbă. – Ei, cazace, ș-acum te gândești la „turki”? - ...O... o... o... slava Bogu... răspunse Lomiliev închinându-se. Apoi făcu cu mâna ca și cum ar fi retezat capete cu sabia. Un gest cu care rămăsese din război. – Ia spune drept-drept, câți turci au murit în război? Cazacul își arată părul din cap. – Și ... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Marele duce | Copiii luau copeica, se închinau, îi sărutau mâna și se dădeau la o parte cu smerenie. Marele duce se duse la biserică. Sărută pe Mica D, se mirui și lângă o izbă întinse o masă mare. Și bău, și bău votca bună până nu mai putu. Se-nroșise ca racu; ochii îi lăcrimau parc-ar fi plâns; și râdea, și râdea, și cipuea fetele... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Marele duce | Marele duce bătu de trei ori în palme, și cei doi voinici porniră. Zburau! Dăparte, dăparte, era un copac bătrân. Acolo trebuia s-ajungă. Cazacul ajunse întâi. Mulțimea puse ochii în jos surâzând. Când călăreții se întoarseră, marele duce scrâșni din dinți; se cletănă pe picioare; scoase un revolver din buzunar; potriv... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Marele duce | Marele duce e vânăt. – Care? A scos revolverul. L-a ridicat. El... răspunse soldatul arătând pe cazac. Marele duce îndreptă revolverul în dreptul calului. Alăturea sta cazacul drept ca o lumânare. A tras... Mulțimea își acoperi ochii. Cazacul a căzut! Lomiliev începu să se închine și ne zise: - Batiușca Kneaz greșise..... | 99 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece ... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Cămașa, petic de petic, strânsă la mijloc într-o curea împodobită cu nasturi, îi cade pe umărul drept. Raluca, țiganca lui, stă ghemuită într-un colț al prispei. Goală pușcă, își cocoloșește gleznele sub o pătură murdară. Sânul, slab și moale, i-atârnă în gura unui copil, ce suge cu sete, umflându-și bucile galbene. Că... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Raluca apucă clondirul și, după ce bău, iar bombăni: — De n-ar fi ologul ca să cânte din mahala în mahala și să-ți milogească mămăliga și saramura, ai pieě, ticăloșia lumii. — Eh, să milogească, că eu l-am găsit, eu l-am crescut. — L-ai crescut, da, dar i-ai luat picioarele, răspunse Raluca închinându-se. — Să taci, Ra... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Bănănăia cu mâinile moi în jurul trupului, turuindu-i gura într-un cântec mărunt, parc-ar fi fost o tobă care bate în depărtare. Dar glasul îi scăzu. Cântecul își micșoră repeziciunea. Răsuflarea îi pufui greoaie. Picioarele îi depănă zăpăcit un soi de joc fără nici o noimă. Raluca-și privea țiganul înmărmurită. Îl apu... | 212 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Și-și petrecu mâna pe după mijlocul Raluchii și, neizbutind s-o ridice în brațe, o ciupi de câteva ori și, cu ea de mijloc, jucând întruna, se afunda în întunericul fară fund al fierăriei. Fumul de bură se dezlegă într-un cernut de ploaie măruntă și deasă. De la pământ la cer întunecimea era una, adâncă, neagră, că n-a... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | — Vine, săracul de el, ș-o fi rebegit de ploaie, că e gol ca un deșt... Așa îngână în fundul întunericului Raluca, atârnându-se de lanțurile foalelor. — Deh! mai bine să vină mort decât cu mâna goală, răspunse răgușit Căliman, botezând cu praftorița cărbunii care își ațâțau din ce în ce flacările lor albăstrii. Ș-atunc... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | V-a luat gura? Ce mormăiți? Deh! Vă țineți mari cu banii în pungă! Umpleți mâna, colea, la bâcu! Orbul Olănitei a adus de la târg trei sfanți, și e cu fluierul, nu cu vioara, și nu știe decât două cântece!... Iar după aste vorbe, Căliman, împleticindu-se pe picioare, își încordă mâinile, luă pe sus căruciorul și-l trân... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Pe fruntea sa ca sideful i se rotocoleau inelele părului, negru ca păcura. Pe buze îi încremenise un surâs îndurător. — Spune — strigă Căliman aprins de beție, de dogoare și de o ură ce-l ardea de-a lungul pieptului — cum ți-a fost cântecul ăl nou? Cum ți-a mers târgul? Spida, fetița care se înhăma la cărucior, văzând ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Am milogit până mi s-a stins glasul. Am răbdat zgârcenia și vorbele până n-am mai putut. Treceau doi inși, unul din ei șopti: "Să nu-l crezi. Are picioarele în paie." Și i-am spus cu amarul în gât: "Vino de răscolește, vino de caută". Trecea o cucoană. A băgat mâna în buzunar și a scos-o goală: "Ah! ce murdar!" I-am ră... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Raluca se lupta cu Căliman. — Se ceartă cu oamenii... Nu știe sa ceară... Lasă-mă, uite, lasa-mă, să-mi murez inima... Măcar o dată... măcar o dată să dau... După câteva îmbrânceli, Raluca izbuti să îl dea pe ușă afară. Țiganul se împletici în noroi, ajunse la talpa prispei, se impiedică și căzu lat, cu fața în sus. Bo... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | În mintea lui de nefericit toate s-amestecă, s-afundă, se sting, pe lângă dorul de-a putea umbla. Ah! cum ar pleca de cum ar miji ziua! Cum ar fugi! Cum s-ar duce ca vântul, fără a se mai uita îndărăt. Ș-ar sui munți, ș-ar coborî văi. Și n-ar mai cânta cu vioara. Mâini nu i-ar trebui. Cu mâinile nu umbli. În goana lui ... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | Buzele îi tremurară și strânse așa de tare din ochi, încât îi fulgerară scântei și se stingeau într-o negură fără fund. O mânie de foc, închisă într-o țeastă de os. Cui poartă Dumnezeu de grijă? De cine are milă dacă nu de nenorociți? Cum de nu aude și nu vede ceea ce surzii și orbii ar auzi ș-ar vedea? De ce să nu-l z... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | E mai rău ca un om, căci poate și nu vrea... O amintire îi licări ca dintr-un vis dureros și depărtat. Parcă auzi două lovituri de ciocan căzând pe nicovală, și-și simți carnea picioarelor ruptă și oasele trosnind. A fost dar și el, copilul găsit la răspântii, om ca toți oamenii. Ba chiar a umblat de-a bușile. Ar fi tr... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Milogul | În pragul ușii întâlni pe Raluca și se opri văitându-se: — Fă, fă, s-a omorât Milogul... Cine o să mai cerșească... Unde o să mai găsim altul?... Și privi lung la copilul slăbănog și galben, care sugea cu bucile umflate din sânul moleșit al Raluchei. Raluca își strânse copilul la sân și-i zise, scuipându-l în obraz: — ... | 74 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Acolo unde soarele este mai strălucit ca pretutindeni și cerul, noaptea, ca apele adînci și limpezi, dăparte-dăparte, într-un loc cu ape vii și cu maluri acoperite de trandafiri și chiparoși, trăia un orb, bătrîn și fericit. Și-l cunoștea și-l iubea o lume toată de lopătari și negustori. Lui toți îi ziceau „Giaba-efend... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Giaba-efendi sta la mijloc, într-o cafenea, și turcii chiaburi se așezau pe jos, împrejurul lui. Cînd începea Giaba-efendi să povestească, se cutremura cafeneaua. Turcii înmărmureau, unii cu gura pe mațul nerghelelelor, alții cu gura căscată, iar alții cu mîna pe la jumătatea bărbilor, uitînd să le mai netezească. — Aț... | 246 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Giaba-efendi, minciuna nu duce pe calea profetului. Giaba-efendi le răspundea: — Decît trandafiri, mai bine apă de trandafiri, i decît apă de trandafiri, mai bine mirosul apei de trandafiri. Și trandafirii sînt mai mult miros decît coloare. Ș-apoi lumea toată nu este cum o vezi, ci cum o știi că este. Cine s-arată cum ... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | — Dar și să vezi femeia este o nefericire. — De ce, Giaba-efendi? — De ce? Fiindcă omul moare înainte d-a închide ochii! — Cînd moare, Giaba-efendi? — Cînd rămîne fără nopți și cu zilele cele mai lungi. Cînd cadînele seraiului se mlădie înaintea lui ca niște trestii de baltă. Le vede, dar prin ochii lui nu se mai strec... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Într-o noapte visă că i-a crescut nasul și i s-a scurtat piciorul. Cînd se deșteptă își pipăi nasul. Nasul, întreg. Se repezi să se uite în oglindă, dar călcă rău și căzu și-și rupse mîna dreaptă din umăr. Cu mîna nu mai putea nici prinde, nici ridica. D-aci înainte se tot ruga la Dumnezeu să-i dea mîna și să-i ia nasu... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Bravo, efendi, o liră giaba copiilor și femeiei tale! Un turban de mătase giaba celui mai mare flăcău al tău.” — Și de la mine o cafea gingirlie giaba lui efendi. Și degiaba mînca și bea, și strîngea parale giaba și comoara lui creștea. După ce a îngropat la rădăcina castanului și alt ulcior cu lire, și altul, și altul... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | — Zuleica. — Cine e cu ochii verzi și limpezi ca marea adîncă și liniștită? — Fatima, tată, Fatima, cea mai frumoasă fată a aceluia care n-o vede. — Allah să vă vază în locul meu, copiii mei, și să dați giaba băutură, mîncare, veșminte și bani la toți cîți nu pot să vă vază. De bucurie, bătrînul lua capetele copiilor î... | 225 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Ieri l-am simțit pe cel ce mă vedea. M-am oprit în loc și am zis: „Cei ce văd să fie toiag celor ce nu văd. Cei ce văd pot să aibă comorile celor ce nu văd, dar niciodată cei ce nu văd nu pot avea comorile celor ce văd!” Și s-a oprit. Și n-am mai auzit nimic. Dar cineva călca mereu pe inima mea. Pașii lui nu se auzeau,... | 219 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Uneori, ca și Allah, dau în părinte și izbesc în copii! Ai mei însă habar nu au, nu numai un pom din grădina mea are la rădăcină ulcior din cari se adapă. Orbul începu să rîză. Un turc, care se pripășise de cîtăva vreme în oraș, se roși și șopti: — A înnebunit bietul bătrîn! Apoi se întoarse către cei cari ferbeau cafe... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Cadiul se minună ascultînd plîngerea bătrînului și îi zise: — Tu ești orb, cum poți să cunoști pe acela care ți-a furat banii? — D-ar fi fost giaba cafea îi răspunse bătrînul, nu m-aș fi înecat cu ea, cadiule. A fost din paralele mele și, nefiind obicinuit să beau din paralele mele, m-am înecat. Ș-apoi cine cinstește a... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Privire grea și vorbă cu atîtea înțelesuri… Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adîncimea unei tăceri viclene. Da, sînt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur. Așa m-am născut. Sînt mulți ca mine. Un singur lucru ... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | O urîtă, știind să te taie cu o privire, se aseamănă cu o carte ale căreia scoarțe proaste ascund un coprins fermecător. Femei urîte nu există, ci numai femei, femei bă- trîne și femei proaste. Ba chiar cele bătrîne întineresc cu spiritul lor diabolic. Să nu credeți că voi povesti ceva imoral. Timidul revoltat, de odin... | 227 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Cîți oameni, atîtea tipuri, atîtea lumi, atîtea probleme. Și dacă e ceva care aseamănă pe oameni între ei, e tocmai ceea ce-i aseamănă cu tot restul animalelor: a mînca, a dormi, a umbla, a se înmulți… Afară de această asemănare, alta nu mai există. Iacă de ce-mi vine să rîz de mulțumirea părinților cînd văd că ochii c... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Se vorbea de un testament. Mi-aduc aminte de unul din familie, despre care tata zicea: „Nu ne-a mai călcat pragul, nu mai știu ce este supărarea”. E crud să vă spui: fratele lui, unchiul meu. Un om foarte bun, cu un singur cusur: perduse toată averea în cărți. Am găsit în hîrtiile tatii o sumedenie de polițe d-ale lui,... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | — Educație! Educație, pedagogie, sistem nou! Și cînd s-a restit la mine și mi-a strigat: „Educație! Pedagogie! Sistem nou! Ochii-n sus !”… am ridicat capul, dar întîlnind niște ochi pedagogicești, mi s-a-ncleștat fălcile și, din lecția cea mai bine preparată, m-am ales cu un zero la catalog. Mă prind că asemenea timidi... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Pedagogia a fost dușmana mea. Mi s-a părut că această știință a fost inventată ca să mă chinuiască și să mă facă de rîs. Tocmai tîrziu am înțeles că pedagogia s-a născocit pentru unii profesori neghiobi — există — și pentru unii școlari model, cari nu există. Eram așa de bun și de timid că, împlinind 2l de ani, n-âm vo... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Iar de m-ați privi, chiar acum cînd, mi-a răsărit multe fire albe, ca un copil vinovat, v-aș spune: — Nu, nu e adevărat că iubeam așa de mult casele în care crescusem și pe unchiul meu care mă crescuse… Mai era cineva p-acolo, afară de un văr, cam de aceeași vîrstă ca mine, afară de unchiu-meu (mătușa mea murise), afar... | 223 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Copilul devenise femeie. În locul ochilor, de o infinită naivitate, se aprinsese două văpăi de demon. Și acum Ir inel mă lua de mînă. Dar era de 15 ani… și de mult mîna ei era alta: mai caldă, mai nu știu cum. Veselia ei nu mai era egală și continuă ca altădată. Nu mai vorbea repede și într-una. Și dacă-i ziceam: — Iri... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Și rîdea, rîdea, pînă ce lăcrîmile îi curgeau pe obrajii ei rumeni. Apoi, dupe ce ofta, începea: — îi scrie… tremurînd… de niște stele… două numai… cari ard și îi vorbesc… Cum o să ardă stelele de care e vorba?… sînt cărbuni?… Cum să vorbească stelele?… Nu pricep… Ș-apoi… gheață… topire… marmură… litere de foc… mînăsti... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Trei ani am petrecut această viață de vise îndrăznețe în timpul săptămînii, de frică și de întristare, duminica, de planuri minunate, amînate din zi în zi, ascunse cu ipocrizia extraordinară a timizilor și a inocenților. În fine, dupe o vacanție petrecută la Slănic, m-am hotărît. Cînd plecă la pension, abia îndrăznirăm... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | — Irinel, să mergi cu mine! Nu vezi ce zi frumoasă? Am găsit un ciorchine de corniță coaptă. Toată săptămînă l-am păzit… — Nu, mercil — Imposibil… trebuie sa mergi… Am sa-ți spui ceva… — Ce? Și mă pironi cu ochii. Atîta lumină cine să răbde? Mă uitai în jos. Revoltat de frică, simții un curaj de erou. Ridicai capul. — ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | — Ba da… Trebuie… Mă deșteptai pe la zece ore. Unchiul meu mă întrebă: ‚ — Iorgule, nu ești bine de te-ai sculat așa tîrziu? Eu mă știam vinovat. — Aș, nu… o carte… am adormit tîrziu… Urechile mi-ardeau, ca și cum le-aș fi fost lipit de o sobă ferbinte. Pridvorul mi se învîrtea sub picioare. În minutul acela îmi trecu ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Bătrînii se duc, și cu ei se duc și bunele obiceiuri.” Aproape să caz dupe scaun. Unchiu-meu îmi zise: — Iorgule tată, tu n-ai luat cafeaua… Mi se pare că nu ești bine… ai?… Ce ironie! Cuvintele lui, mai dulci ca altădată? Degeaba. Îl înțelesesem. Să te ferească Dumnezeu de un om bun care te osîndește. Și e destul să t... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Și d-ar fi rămas vorba numai pe condica civilă… dar cum era să calce el legile bisericești? Toată săptămînă, dimineața, seara și peste zi, la masă și la cursurile universitare, același gînd. — E imposibil!… Mă mir cum nu am înțeles… Imposibil… Sîmbătă, pe la ora 6, văzui vechea noastră trăsură, în ea, unchiul meu, alăt... | 222 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Ați văzut atîția oameni slabi și galbeni și ați citit atîtea romanuri cu amanți cari ofticează, cari se împușcă sau se aruncă în mare, că a vă povesti eu cum slăbisem, cum mă apucasem de biliard, cum începusem să beau bere, ajungînd uneori pînă la trei halbe, v-aș face să căscați. Nimic extraordinar în iubirea și melan... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | — Nu, Irinel, răspunsei eu, exagerînd tușea care devenise mai mult un tic. — Ce-mi dai să-ți spui? Și dupe ce iar se învîrti lovindu-mă cu rochia peste picioare, și rîse, și bătu din palme, mă întrebă foarte serios: — îmi săruți mîna cu respect, ca la o cocoană bătrînă, dacă ți-oi spune? — Da, Irinel. Și tușea obligată... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Dar ce-a însemnat acel „unde ești”? Am înțeles cum a zis „unde”. Aci era tot înțelesul întrebării. Nucă avea să-i spuie ceva, dar dorea foarte mult să știe: „unde” e. Adică nu care cumva e la mine în odaie? Atîta pază e umilitoare pentru un orfan de care a îngrijit o viață întreagă și i-a îndoit averea, ca să aibă drep... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Nu e "geaba" cafea | Un mare negustor. Ce mai era ș-asta? — Și ce ți-a mai spus? — Nimic… a, ba da… să tăiem curcanul cel mai gras… să fie curat și frumos așezat în casă… că mosafirul e deputat, bătrîn… că e… nu știu mai cum și ce fel… Dupe ce Irinel mă certă și rîse de mine că tușesc ca fetele din pension cari fac pe doctor să le dea fer ... | 173 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Odinioară | Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urm... | 220 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Odinioară | E trist. Dar e și mai trist să te reîntorci, după mai mulți ani, din pustiuri străine în mahalaua în care te-ai născut și-ai crescut, și să nu mai vezi nimic din câte știai. Pe aceeași streaje să intri, pe aceeași cărare să te strecori, și să nu mai vezi mândrețea de-odinioară. La marginea capitalei, departe de zgomot ... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Odinioară | — Nea Mitrane, ai întâlnit, p-ale drumuri, pe alde dumnealui? (Și "dumnealui" îi era bărbatul.) — Da, cumetriță, descarcă la Oltenița. — Nea Mitrane, ai văzut pe bâcu? (Și "bâcu" îi era tată-său.) — Da, fină, cale d-o zi, și vine, e sănătoșel, tare mare. — Nea Mitran, ne-ai întâlnit flăcăul? (Și "flăcăul" era frate-său... | 231 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Odinioară | Și când liliecii goneau de-a lungul drumurilor, copiii măricei părăseau scurteica bunichii pentru ca să arunce după ei cu căciulile, strigând de la ștreaje până la biserică : — Liliac... liliac, trage noaptea la conac, din cloponița bătrână, hop, o dată, hop, de două, pân' la nouă... Liliacii dacă scapă sub căciulă fac... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Odinioară | Grajdurile, ulucile cu porțile mari au fost aruncate în sobă, pe gerul Bobotezei. Curțile, pline altădată de păsări, azi sunt pustii. Abia câte un câine pocâltit mai hămăie și te vestește că e la locaș de om. Copiii sunt galbeni și slabi, zdrențăroși și fără chef, căci la Paște n-au cu ce se înnoi, la Moși n-au cu ce s... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Odinioară | — Ei, maică, ce e de la Dumnezeu și de la stăpânire este. Iacă școală mare, iacă biserică frumoasă, dar de ce le-or mai fi ridicat în mijlocul dărâmăturilor eu nu pricep... Uite, ne-am stins în câțiva ani. Se zice că acele mașini blestemate de drumuri-de-fier au luat cheagul grânarilor noștri. Apoi de, o fi, n-o fi... ... | 91 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă. Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Palatul de cleştar Tot cu mâini şi cu picioare era şi pe-atunci, tot cu ochi şi cu urechi, tot cu nasul deasup... | 225 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Pe-aşa vremuri se zice că ar fi văcuit împăratul cu stema ruptă din soare, în cel mai frumos palat de cleştar şi peste cel mai înţelept şi mai viteaz norod. Nu era crai pe care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste duşmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneţi sta î... | 202 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.